10 ani de închisoare pentru că a tâlhărit și violat un alt bărbat



10 ani de închisoare pentru că a tâlhărit și violat un alt bărbat
10 ani de închisoare pentru că a tâlhărit și violat un alt bărbat

Un individ aflat în arest preventiv de aproape un an de zile a fost condamnat de Judecătoria Fălticeni la 10 ani de închisoare, fiind condamnat pentru trei infracțiuni cu violență comise asupra unui alt bărbat.
Faptele petrecute în luna noiembrie a anului trecut pe o stradă din municipiul Fălticeni au fost de o violență extremă.
Alex Cristi Bogdan este acuzat că, anul trecut, 3 noiembrie, pe o stradă din Fălticeni, în jurul orei 22.00, a atacat un bărbat, i-a luat o sumă de bani (10 lei), după care l-a tras cu forța în spatele unei clădiri, unde, prin constrângere, a întreținut cu victima un act sexual oral. Bărbatul abuzat a încercat să se apere și a suferit leziuni care necesită 8-9 zile de îngrijiri medicale.
Fapte foarte grave așadar, prin prisma modului de acțiune foarte violent și a traumei victimei.
Autorul a fost trimis în judecată de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Fălticeni pentru comiterea infracțiunilor de viol, lipsire de libertate și tâlhărie calificată.
Conform sentinței Judecătoriei Fălticeni, inculpatul a primit 7 ani de închisoare pentru viol, 4 ani pentru lipsire de libertate și 5 ani pentru tâlhărie calificată.
În urma contopirii, pedeapsa rezultată este de 10 ani de închisoare, în regim de detenție.
Judecătorii au menținut arestul preventiv al inculpatului până când sentința va rămâne definitivă.
Sentința Judecătoriei Fălticeni nu este definitivă și poate fi atacată cu apel.



Recomandări

Un tânăr de 25 de ani, acuzat de procurorii de la DIICOT că transformase traficul de droguri în serviciul său zilnic. Sex și droguri cu o fată de 14 ani

Un tânăr de 25 de ani, acuzat de procurorii de la DIICOT că transformase traficul de droguri în serviciul său zilnic
Un tânăr de 25 de ani, acuzat de procurorii de la DIICOT că transformase traficul de droguri în serviciul său zilnic

Un recidivist din Stroiești, autor de infracțiuni rutiere și atacator de polițiști, a fugit din ambulanța care îl transfera între penitenciare