1 Septembrie – Începutul Anului Nou Bisericesc

Spre deosebire de anul civil – care începe la 1 ianuarie – anul bisericesc începe la 1 septembrie pentru că, după tradiția moștenită din Legea veche, la această dată – care era și începutul anului civil la evrei – s-a început creația lumii și tot în această zi și-ar fi început Mîntuitorul activitatea Sa publică, atunci cînd a citit în sinagogă cuvintele proorocului Isaia: “Duhul Domnului peste Mine, că El M-a uns să le binevestesc săracilor, M-a trimis să-i vindec pe cei cu inima zdrobită, robilor să le propovăduiesc dezrobirea și orbilor vederea, pe cei asupriți să-i eliberez și să vestesc anul bineprimit al Domnului” (Isaia 61, 1-2 si Luca 4, 18-19), profeție despre Sine.
La romano-catolici, anul bisericesc începe cu prima duminică din Advent (Adventus), adică duminica cea mai apropiată de 30 noiembrie, deci cu aproximativ patru săptămîni înainte de Crăciun.
Ca mijloc de comemorare a vieții și activități răscumpărătoare a Mîntuitorului, anul bisericesc ortodox are în centrul său sărbătoarea Sfintelor Paști și se poate împărți în trei faze mari sau perioade, numite după cartea principală de slujbă folosită de cîntăreții de strană în fiecare din aceste perioade, și anume:
a) Perioada Triodului sau perioada prepascală – cuprinde 10 săptămîni înainte de Sfintele Paști (trei săptămîni pregătitoare și șapte săptămîni ale Postului Mare);
b) Perioada Penticostarului sau perioada pascală – cuprinde opt săptămîni (de la Sfintele Paști pînă în prima duminică după Rusalii – Pogorîrea Duhului Sfînt – adică pînă în Duminica Tuturor Sfinților);
c) Perioada Octoihului sau perioada postpascală – ține tot restul anului, adică de la sfîrșitul perioadei Penticostarului și pînă la începutul unei noi perioade a Triodului. Este cea mai lungă perioadă din anul bisericesc. Durata ei variază între 40 și 26 de săptămîni, în funcție de data Paștilor: cu cît într-un an oarecare Paștile cad mai devreme iar în anul următor cad mai tîrziu, cu atît perioada Octoihului e mai mare; dimpotrivă, cu cît într-un an oarecare Paștile cad mai tîrziu iar în anul următor mai devreme, cu atît perioada Octoihului se scurtează. De altfel, toate aceste trei perioade, fiind dependente de data variabilă a Paștilor, încep și se sfîrșesc nu la date fixe, ci variabile de la an la an.
Prin întocmirea anului bisericesc și prin rînduielile ei de cult, Biserica urmărește în primul rînd ca persoană și amintirea Mîntuitorului să fie prezentă în chip tainic, dar real și continuu, în fiecare din zilele și din anii vieți noastre. Astfel, anul bisericesc ortodox reînnoiește viața cu Hristos și în Hristos în cadrele timpului istoric, realizînd un fel de prelungire a întrupării și a vieții istorice a Mîntuitorului, care devine o prezență vie în viața credincioșilor, ca atunci cînd era pe pămînt.
Mai trebuie remarcat faptul că anul bisericesc ortodox este alcătuit prin combinarea a două cicluri concentrice – dar deosebite – de sărbători sau zile liturgice:
a) un ciclu mobil, concentrat în jurul datei Paștilor, care are în centrul sau exclusiv persoana Mîntuitorului (ciclul pascal sau hristologic), despre care am vorbit mai sus;
b) un ciclu fix, care comemorează mai ales șirul sfinților pomeniți în fiecare zi din cele 12 luni ale anului calendaristic, începînd cu septembrie și terminînd cu august. Acest al doilea ciclu este de origine pur creștin.

Recomandări

Primăria Liteni a pregătit trei evenimente culturale cu ocazia sărbătorilor de iarnă, Crăciun și Anul Nou

Primarul din Liteni, Tomiță Onisii, îi invită pe cetățenii orașului să participe la evenimentele organizate de Crăciun și Anul nou
Primarul din Liteni, Tomiță Onisii, îi invită pe cetățenii orașului să participe la evenimentele organizate de Crăciun și Anul nou

În prag de 2026: Despre căldura intenției și promisiunea unui nou început. Un mesaj de suflet din partea Echipei Olint

Dosarul privind un șofer băut care a accidentat mortal un tânăr, plimbat în Camera Preliminară un an și jumătate

Recepție la terminarea lucrărilor de restaurare și conservare a patrimoniului cultural al bisericii din lemn din Mănăstioara

Expoziția Filialei Uniunii Artiștilor Plastici din Suceava a fost vernisată la Centrul Muzeal „Palatul Dornelor”