Viețile Sfinților

1 septembrie – Începutul Anului Bisericesc. Cuviosul Simeon Stâlpnicul și mama sa Marta.



1 septembrie - Începutul Anului Bisericesc. Cuviosul Simeon Stâlpnicul și mama sa Marta.
1 septembrie - Începutul Anului Bisericesc. Cuviosul Simeon Stâlpnicul și mama sa Marta.

În această lună, în ziua întâia, începutul Indictului, adică a anului nou bisericesc. Trebuie să știm că Biserica lui Dumnezeu prăznuiește Indictul, luând obicei de la cei bătrâni; că era obicei, la romani, să se facă începătura anului de la acest Indiction. Că Indictionul la romani însemnă: poruncă și arătare. Și pentru că în această zi a intrat Domnul nostru Iisus Hristos în Sinagoga iudeilor, și dându-I-se cartea lui Isaia proorocul, și deschizând-o a aflat locul unde era scris: „Duhul Domnului peste Mine, pentru care M-a uns a binevesti săracilor, a vindeca pe cei zdrobiți la inimă, a propovădui robilor slobozenie și orbilor vedere. A slobozi pe cei sfărâmați întru ușurare, a propovădui anul Domnului cel primit”. Apoi dând cartea slugii și șezând a zis: „Că astăzi s-a plinit Scriptura aceasta în urechile voastre”. Cât s-au și mirat popoarele de cuvintele darului ce ieșeau din gura Lui.
– Tot în această zi, pomenirea Preacuviosului Părintelui nostru Simeon Stâlpnicul.
Simeon Stâlpnicul (cel bătrân) s-a născut într-un sat ce se chema Sisa, în Asia Mică, între Siria și Cilicia, în zilele împărăției lui Leon cel Mare, și a lui Martirie, patriarhul Antiohiei (către 457). Acesta, călugărindu-se, și suindu-se într-un stâlp, și suferind într-acel stâlp patruzeci și șapte de ani, și făcându-se de multe minuni făcător, a adormit în pace. Acest sfânt este altul decât Sf. Simeon Stâlpnicul de la Muntele Minunat (+ 596), prăznuit pe 24 Mai și decât Sf. Simeon Stâlpnicul cel tânăr, pomenit la 27 Aprilie.
Tot în această zi, pomenirea Cuvioasei Marta, maica Cuviosului Simeon Stâlpnicul.
Tot în această zi, pomenirea Cuvioasei Evantia.
Ce se spune în popor despre această zi:
– Simeon Stâlpnicul e cunoscut ca sfânt, cel ce a primit în brațe pe Domnul Iisus
– Se serbează de locuitori cu credința că el duce pe om de la pământ la cer pe scară.
– Sf. Simeon ține cerul și pământul, adică stâlpii pământului ce stau pe peștele din mare. De aceea ziua lui se serbează ca zi de mare primejdie. Sf. Simeon se numește Stâlpnicul pentru că toată viața a stat într-un picior pe un stâlp înalt și cu mâinile ținea pământul să nu cadă; mama sa niciodată nu l-a văzut la față pentru că nu vroia să coboare. El a murit pe stâlp cu ochii în soare.
– Sf. Simion a vrut să fie sfânt și a stat pe stâlp un an de zile, într-un picior, rugându-l pe Dumnezeu să nu plouă în acest timp. În ziua aceea merg păsările și-l ciupesc.
– De Sf. Simeon Stâlpnicul merg vrăbiile să-i facă boierescul, iau din toate pâinile în cioc, zic unii, alții zic că merg la măsură. Undeva, într-un codru, este o babă, împărăteasa tuturor păsărilor. În ziua aceea merg toate păsările la dânsa și ea le măsoară cu dimerlia, numai vârful îl rade și acela zboară înapoi, iar celelalte îi rămân să-i fie de hrană babei peste an. De aceea în ziua de Sf. Simeon nu-i găsi o vrabie, să dai un galben.
– Pentru bunul mers al vieții și al treburilor, se ține pentru rodul pământului.
– Când nu e destul de serbat de oameni, produce cutremure.
– Se ține ca să nu se dărâme casele din temelie.
– Care nu-l serbează îi dă stâlpul de la horn jos și cu chipul ista i se poate întâmpla mare nenorocire.
– Cine face treabă se face stâlp de piatră
– Nu se lucrează ca să nu le înțepenească picioarele, ca să nu se îmbolnăvească, să amețească sau să șchiopăteze oamenii.
– Se ține pentru gângăniile care supără pe om în casă: ploșnițe, purici.
– Se ține pentru paza pomilor contra omizilor
– În această zi nu se taie, căci se crede că se taie spicele de la grâu.
– Se ține pentru foc.
– Din această zi încep a se culege merele.
– Sf. Simeon ține anul: cum e ziua lui, așa e tot anul. Dacă dimineață este ploioasă, va fi primăvara ploioasă. Dacă la amiază e frumos, va fi anul bun. Dacă toată ziua e ploaie sau soare, va fi tot anul ploios sau secetos. Dacă Sf. Simeon este posomorât, toamna e rea și oamenii nu-și pot strânge recoltele. Dacă va tuna în această zi, va fi toamna lungă.



Recomandări

Cockteil… cu amor, umor și poezie. România de ieri, de azi… (2)