1 septembrie – Anul nou bisericesc



Marți, 1 septembrie, potrivit calendarului răsăritean și tradiției ortodoxe, începe un nou an bisericesc. În Imperiul Roman, anul nou începea la 1 septembrie, zi numită Indiction. Era o zi care marca un nou început în viața oamenilor, precum și în societatea în care trăiau. Acest obicei a fost preluat și de către Biserica primară, această zi rămânând înscrisă în calendar ca început al anului nou bisericesc. Asta chiar dacă tradiția laică s-a îndepărtat cu timpul de acest obicei, adoptând o altă dată pentru anul nou.
Tot Tradiția creștină consemnează că, în această zi, Domnul nostru Iisus Hristos a intrat în Sinagoga iudeilor din Nazaret, citind din cartea Profetului Isaia, pe care o deschisese în locul unde era scris: „Duhul Domnului este peste Mine, că Domnul M-a uns să binevestesc săracilor, M-a trimis să vindec pe cei cu inima zdrobită, să propovăduiesc celor robiți slobozire și celor prinși în război libertate; Să dau de știre un an de milostivire al Domnului și o zi de răzbunare a Dumnezeului nostru” (Luca 4, 16-22 după Isaia 61, 1-2). Apoi dând cartea slugii și șezând, a zis: „Astăzi s-a împlinit Scriptura aceasta în urechile voastre”.
În Hristos Domnul, fiecare nou an pe care îl începem este un an binecuvântat, pentru că în El aflăm toată binecuvântarea și harul care le sfințește pe toate. În El s-au împlinit toate profețiile și mai ales cea despre mântuirea oamenilor și a lumii întregi.