1 milion de lei vechi, atâta reprezintă pentru deputatul Aurel Olărean viața unui om



În 1993, Aurel Olărean, pe atunci un mic întreprinzător local, a fost judecat pentru comiterea unui grav accident rutier, fiind condamnat la trei ani de închisoare cu suspendare. Motivul: ucidere din culpă. Potrivit sentinței penale, Olărean a ajuns în boxa acuzaților, după ce în dimineața zilei de 17 septembrie 1991 a fost protagonistul unui cumplit accident rutier petrecut pe raza municipiului Rădăuți. Olărean se afla în acea dimineață la volanul unui autoturism proprietate personală, în mașină fiind și o altă persoană, un anume Constantin Ciornei. La un pasaj de cale ferată din oraș, Olărean a ignorat instalația de avertizare și nu a oprit, mașina fiind izbită în plin de un tren. Impactul a fost nimicitor. Mașina lui Olărean a fost târâtă pe o distanță de peste 130 de metri, pasagerul din dreapta decedând.
*
În urma lui Constantin Ciornei au rămas o văduvă îndurerată și un copil care la acea vreme avea 2 ani și opt luni. După 2 ani de procese, instanța îl condamnă pe Olărean la trei ani cu suspendare pentru ucidere din culpă și stabilește să achite familiei o sumă de circa 98o.000 lei, achitată cu mărinimie de acesta rotund, la un milion de lei, toți banii o dată și nu în tranșe, cum ar fi preferat mama, ca să țină pasul cu inflația. Cu acești bani s-a absolvit de orice obligație, fără să mai fie vreodată curios să întrebe de băiat, de familie, cum se descurcă și dacă se descurcă. Băiatul a împlinit 18 ani în ianuarie anul trecut, pe când era în clasa a XI-a. Acum se pregătește de bacalaureat și își dorește să meargă la facultate. Bunica băiatului, Eugenia Onesciuc, e cu inima strânsă și cu ochii înlăcrimați, nici ea nici mama nu îndrăznesc să-i frângă zborul din lipsa banilor pentru facultate. Iar demnitatea în care și-a purtat durerea în toți acești ani o împiedică să se ducă la cel care a lăsat un copil fără tată și o soție fără soț pentru a-i cere bani.
*
Bunica a adunat multă tristețe și multe lacrimi în acești ani care au trecut de la tragedie. Durerea nu i-o știu decât cei apropiați. A făcut tot ce a putut ca să-și ajute fiica să-și crească băiatul. Din clasa I și până într-a VIII-a l-a luat la ea, la Suceava, unde a făcut și școala, căci mama trebuia să meargă la serviciu, ca să se poată întreține. Când a ieșit la pensie, s-a mutat la Rădăuți, să fie toți împreună. În tot acest timp s-au descurcat cu pensia bunicii și ajutorul de la mama, fără nici un fel de ajutor din altă parte. „Băiatul acum termină liceul, poate ajunge la o facultate, ne punem problema de unde vom plăti taxele de școlarizare. Este foarte greu. Ne-am gândit că ar trebui să primim un ajutor, un ajutor din partea celui care în atâția ani de zile, sunt deja 16 ani, nu ne-a întrebat vreodată dacă avem nevoie de ceva, că la urma-urmei era dator, măcar să fi întrebat. Dacă-l refuzam, îl refuzam… eu, ca bunică, în condițiile în care știam că-mi este foarte-foarte greu, puteam să accept acel ajutor de la el”.
*
Deputatul Olărean a omorât acum 16 ani un om, tatăl unui copil. Acel copil, care a crescut fără tată, acum riscă să nu poată merge la facultate, căci Olărean, acum printre cei mai bogați oameni din Rădăuți, nu a considerat necesar să se intereseze de soarta lui. Astfel, poate ucide din nou. Ucide visele unui tânăr.
Biroul de presă PSD