Dacă abia s-au terminat zilele libere atribuite Paștelui, nu știu ce nevoie mai era de vacanța asta de 1 Mai. E început de mai, dar canicula ne duce direct în cuptoarele lunii iulie, printr-o nouă panaramă festivă, care nu înseamnă altceva decât o nouă destrăbălare digestivo-bahică.
Am de mult certitudinea că neamul ăsta al nostru trăiește doar ca să mănânce și să bea până nu mai poate. Grătarele aduc burtoaielor omagii fierbinți, constând în buchete de cârnăciori și de mititei, stinse cu revărsări de vin și de bere. Berea și vinul se servesc precaut în pahare de plastic, să nu se îmbete lumea și să-și dea cu sticlele în cap, amintindu-mi de Nicolae Iorga, care propusese cândva să se interzică soiul de vin „1001”, fiindcă tâmpește populația. Azi nu mai e nevoie, că populația e de mult tâmpită.
Oamenii muncii își serbează ziua. Altădată, omagiile se aduceau prin muncă, dar acum e momentul trândăvelii totale. Nu numai că de 1 Mai toți stăm cu buricele la soare, dar nici pe 30 aprilie n-am mai lucrat. Nici pe 2 mai, nici pe 3. Peste tot, zăvoarele sunt trase. Abia după ce va mai trece o săptămână, putem încerca să ne mai înțelegem unul cu altul.
Carne, frate, cât cuprinde carne și alte produse sângeroase, aduse de sub satârul abatorului. Grătarele sfârâie, împrăștiind în aer un fum grețos. Niciodată, dar niciodată în viața mea nu am văzut nici cea mai nevinovată salată sau legumă servită la astfel de sărbători, deși pe grătar se pot prepara și ciuperci, și vinete, ca să dăm doar două exemple.
În privința muzicii împroșcate tot ca să alunece pe gât mâncarea și băutura, recunosc cu regret că n-am auzit nici o strofă din „Internaționala”, cântecul deșteptării maselor. Ceea ce înseamnă că masele au adormit la loc.
1 Mai, ziua internațională a celor ce muncesc. Ziua când oamenii petrec, după filozofia lor de viață proletară. Măcar șomerii de ar munci de 1 Mai și tot s-ar mai vedea niște rezultate.
Acest text este un pamflet și trebuie tratat ca atare.
