1 iunie e, oficial, data alegerilor locale



Guvernul a aprobat, ieri, un set de zece hotărâri pentru organizarea la 1 iunie a primului tur al alegerilor locale, iar al doilea tur de scrutin la 15 iunie, fondurile alocate fiind de 66 milioane lei, dublu față de 2004.
Premierul Călin Popescu Tăriceanu și ministrul Internelor și Reformei Administrative, Cristian David, au precizat că biroul pentru depunerea candidaturilor va funcționa începând cu 31 martie, iar candidaturile vor putea fi depuse până la 22 aprilie.
Campania electorală va dura, conform legii, o lună, începând cu 2 mai.
Întrebat dacă Executivul va opera modificări dacă Legea uninominalului intră în vigoare, David a precizat că alegerile locale sunt organizate pe baza cadrului legislativ existent.
În urmă cu patru ani, Executivul a alocat 323,74 miliarde lei vechi pentru organizarea și desfășurarea alegerilor locale, sumă din care au fost asigurate peste 2.000 tone de hârtie pentru tipărirea buletinelor de vot, confecționarea a aproximativ 90.000 de ștampile și aproape zece milioane de timbre autocolante aplicate pe cărțile de alegător.