09 Martie



„În comuna noastră a prins rădăcini viața nouă”
„În comuna noastră a prins rădăcini viața nouă”

Asociația „Sfatul femeiesc”
Atât preoții cât și învățătorii ar fi de dorit să recomande, cu toată căldura, tinerelor ce vin să-și facă un rost la oraș, de a frecventa cursurile organizate de asociația «Sfatul femeiesc».Această ocupație a servitului, servitorii și servitoarele trebuie să o privească ca pe orice meserie de pregătire în prealabil și în loc a fi plătite cu 3-500 lei, să aibă un salariu care să le pună la adăpost de orice tentațiuni, adică 1000 de lei lunar. Prin bunăvoința IPS Sale Mitropolitului și a d-lui Constantinescu, administratorul general al Fondului Bisericesc, s’a pus la dispoziția societății lăptăria din Parcul băilor de la Vatra Dornei, unde se va deschide în luna Iunie a.c. primul curs de menaj ambulant pentru fetele sătencelor din împrejurimi. Necesară ar fi și înființarea unei biblioteci cu cărți potrivite pentru educarea fetelor, care în loc să hoinărească pe străzi zadarnic ar citi lucruri folositoare vieții.”.
„Suceava”, Anul I, nr. 50, Martie 1939.
„În comuna noastră a prins rădăcini viața nouă”
În anul 1947 în comuna noastră existau 930 de analfabeți. Astăzi sînt numai 82 care, pînă la sfîrșitul acestui an, vor învăța și ei să scrie și să citească. Pentru ca într-adevăr viața nouă să prindă rădăcini adînci, țăranii muncitori au trecut la o nouă formă de lucrare a pămîntului unindu-se de bună voie în întovărășiri agricole. Întreprinderea «Progresul» în care, în anul 1952, s-au înscris 27 de membri are astăzi 98 de membri. La sfîrșitul anului trecut s-a mai înființat o întovărășire în satul Corocăești. Întreprinderile din comuna noastră au obținut recolte sporite. La grîu, producția la hectar a fost cu 450 kg mai mare decît a țăranilor muncitori cu gospodărie individuală, iar la orz s-a obținut o producție de 1400 kg la hectar față de 900 cît au obținut țăranii de pe loturile individuale.Rezultatele obținute de întovărășiți au constituit un bun exemplu pentru ceilalți țărani muncitori”.
„Zori Noi”, Anul IX, nr. 2271, Suceava, Martie 1955.



Recomandări