09 Mai



„Colectarea fierului vechi”
„Colectarea fierului vechi”

„Școala din Dealul Edrii”
„S’a observat la această școală că copii sunt toți germani și au deprins a avea dragoste pentru învățarea limbii românești. Corpul didactic dela această școală, care are de muncit greu, a pus tot sufletul său în slujba școalei pentru ca acești copii să cunoască și să înțeleagă bine limba românească. Toți am plecat spre casă cu impresii din cele mai frumoase, fiind pe deplin convinși că d-na Ecaterina Wittal și d-l director școlar Martin Wittal muncesc cu zel și foarte mult pe terenul cultural național”.
„Suceava”, Anul I, nr. 17-18, Mai 1935.
„Colectarea fierului vechi”
„Agenția de valorificări prin cooperație Rădăuți a colectat în cursul primelor 4 luni din acest an însemnate cantități de materiale feroase și neferoase, care stăteau neutilizate prin diverse localități, expediindu-le fabricilor prelucrătoare și turnătoriilor din țară. Planul de colectare pe trimestrul I a fost realizat în procent de 390 la sută, iar pe luna aprilie a fost depășit cu 9 la sută. Au fost colectate peste prevederile planului 90 tone fier vechi, 15 tone fontă, 200 kg plăci acumulator și însemnate cantități de bronz, alamă și aluminiu”.
„Zori Noi”, Anul XI, nr. 2940, Suceava, Mai 1957.



Recomandări

30 de ani – generația de aur a Școlii Normale Suceava. Bucurie, emoții nesfârșite, recunoștință, prețuire

30 de ani – generația de aur a Școlii Normale Suceava. Bucurie, emoții nesfârșite, recunoștință, prețuire
30 de ani – generația de aur a Școlii Normale Suceava. Bucurie, emoții nesfârșite, recunoștință, prețuire