09 Decembrie



„Procedeu eficient de forjare”
„Procedeu eficient de forjare”

„Rezultatul alegerilor de la Câmpulung”
Glasul Bucovinei crede că rezultatul alegerilor județene de la Câmpulung reprezintă o adevărată victorie pentru partidul liberal. La alegerile generale, liberalii au scos din urnă 11.570 de voturi, la acestea numai 4.427. Trebuie să recunoaștem că jandarmii au fost mai puțin activi la alegerile din urmă. Acest gol a încercat însă să-l umple prefectul cu primarii liberali și codițele lor. Dacă însă liberalii cred că, de abia după 6 luni de la guvernare, a te scoborî în rezultatul voturilor obținute cu peste 5.500 de voturi, însemnă o strașnică învingere, să se mângâie cu ea”.
“Cuvântul Țărănimii”, Anul VI, Nr. 33-34, Decemvrie 1927.
„Procedeu eficient de forjare”
Preocupările cadrelor tehnice de la IRUM Vatra Dornei pentru perfecționarea activității de producție se concretizează, între altele, în adoptarea unui procedeu eficient de forjare a semifabricatelor pentru coroane, roți cu lanț, carcase și piese de schimb. Folosirea în acest scop a unor matrițe adaptate diverselor caracteristici ale reperelor, are ca rezultat obținerea unui important spor de productivitate a muncii. Raportat la activitatea acestui an, procedeul permite realizarea unor economii de aproape 50.000 lei, precum și reducerea consumului de metal cu 24 de tone”.
„Zori Noi”, Anul XXVI, nr. 7455, Suceava, Miercuri 8 decembrie 1971.