07 Septembrie



„Muzicanții în restaurante”
„Muzicanții în restaurante”

„Desgropările din Cetatea Sucevei”
Desgropările la vechia cetate din Suceava se continuă și în anul acesta în chip îmbucurător. Pentru lucrările aceste au încuviințat și pentru anul acesta 300 de florini Înaltul minister de culte și instrucțiune din Viena și Înalta dietă a Bucovinei. Se află foarte numeroase monede moldovenești, svedice, turcești și polone și alte multe obiecte. S’au descoperit cărămidi cu inscripții și s’a constatat că mare parte din cetate s’a conservat acoperită fiind printre dărâmături”.
„Patria”, Anul I, nr. 30, Cernăuți, Septemvre 1897.
„Muzicanții în restaurante”
În majoritatea restaurantelor regiunii noastre consumatorii au ocazia să asculte, în fiecare seară, diferite genuri de muzică executată de către unele formațiuni orchestrale. O bună impresie asupra auditoriului îl lasă și modul de comportare al muzicanților în restaurante. Dacă majoritatea dintre ei au o atitudine demnă, civilizată, ceea ce le atrage respectul consumatorilor, alții se plimbă printre mesele la care stau aceștia și «cinstesc» ocazional”.
„Zori Noi”, Anul XI, nr. 2746, Suceava, Septembrie 1956.



Recomandări

Un sucevean a murit în Italia, la Roma, sub dărâmăturile unui turn care s-a prăbușit parțial în timpul lucrărilor de consolidare

Au debutat conferințele misionar-pastorale de toamnă cu clericii de mir din Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților

Au debutat conferințele misionar-pastorale de toamnă cu clericii de mir din Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților
Au debutat conferințele misionar-pastorale de toamnă cu clericii de mir din Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților