„Incendiu la «Otelul Central» din Rădăuți”
„Din Rădăuți ni se comunică că, în 6 spre 7 Mai noaptea, a izbucnit la «Otelul Central» de acoloun incendiu ce a nimicit cu totul otelul. Pasagerii din otel au scăpat cu greu din foc. În otelul acesta se aflau și locațiile «Clubului Român» din Rădăuți, care asemenea a suferit pagube prin arderea unor imobile”.
„Deșteptarea”, Anul XII, Nr. 34, Mai 1904.
„Conștiința națională” (II)
„Și la noi, Românii Bucovinei, războiul a trebuit să sporească conștiința națională. Ea poate n’a sporit la acei care au fost departe de a se deștepta; ea a lipsit poate în măsura cuviincioasă la acei pe care soarta i-a surprins cu îndatorarea de a reprezenta și apăra interesele neamului în vremile cele mai grele ale vieții sale naționale; ea cu bună samă însă a sporit și s’a limpezit la toți acei care au trecut prin aspra școală a războiului. De la aceștia așteaptă neamul că vor fi vrednici să așeze noua temelie pentru viața națională a poporului român din Bucovina”.
„Viața Nouă”, Anul V, nr. 1, Mai 1918.
„Lucrări de împădurire”
„Pînă în prezent, la Ocolul silvic Solca, din cele 140 hectare planificate să se împădurească în această primăvară cu rășinoase și foioase, s-au plantat 110 hectare. De remarcat că pe cele 30 hectare cu specii de foioase, lucrările au fost terminate. La executarea lucrărilor de împădurire o contribuție importantă a adus-o tineretul”.
„Zori noi”, Anul XVIII, nr. 5102, Suceava, Mai 1964.