04 Octombrie



04 Octombrie
04 Octombrie

„Ploaie abundentă”
„După o secetă cumplită de câteva săptămâni asupra orașului și județului Suceava s’a revărsat mila dumnezeiască, dându-ne o ploaie suficientă. Cartofii, sfecla și celelalte plante de toamnă, încă în desvoltare, s’au înviorat în urma ploilor căzute, astfel au fost salvate de a se usca din cauza secetei”.
„Suceava”, Anul I, nr. 226, 4 Octomvrie 1939.
„Ziua Recoltei”
„Suceava, parcul ’Arini’. Cîntecul larg al belșugului, veseliei și optimismului a poposit pentru ziua aceasta într-un loc tradițional de la porțile orașului. Ecourile răzbat din cele mai îndepărtate ținuturi ale regiunii, pe scena amplasată în imediata apropiere a Sucevei moderne, înscrisă în arhitectura blocurilor turn, a uriașelor mozaicuri, alte portative ale frumosului în piatră… Oamenii se opresc în fața roadelor pămîntului expuse cu fantezie. Gustă cu toate simțurile aromele vegetale, se întorc din nou în jurul scenei. Pe înnoptate, sub coroanele abia ruginite ale castanilor bătrîni, sub lumina becurilor ce se înlănțuie într-un colier strălucitor, muncitori din lunca Sucevei, intelectuali, țărani cooperatori din jurul orașului au dansat pînă spre cumpăna nopții”.
„Zori Noi”, Anul XXII, nr. 6157, Marți 3 octombrie 1967.