04 Mai



„Decorațiuni și medalii străine”
„Decorațiuni și medalii străine”

„Decorațiuni și medalii străine”
„Toate persoanele care posedă decorațiuni și medalii străine, pentru a le putea purta trebuie să aibă în prealabil autorizațiunea Mareșalului Curții Regale, care se obține adresându-se direct Ministerului Afacerilor Străine al României”.
„Suceava”, Anul II, Nr. 29, Mai 1936.
„Poluare la Ițcani”
La Ițcani, în apropiere de podul de peste apa Sucevei, IGO a închiriat o rampă pentru descărcarea produselor petroliere. După ani de zile, în jurul rampei s-a format un adevărat lac de combustibil. Pe lângă primejdia permanentă a unui incendiu pe care o prezintă, se aduc daune cu urmări greu de prevăzut. O fîntînă din apropiere a fost poluată iremediabil. Poluarea se poate extinde la întreaga pînză freatică din adîncimea straturilor pămîntului”.
„Zori Noi”, Anul XXI, nr. 6036, Suceava, Mai 1967.



Recomandări