“Moarte grozavă”
“Marți în 17 Martie s’a băgat Ioan alui Neculcea din Marginea în fântâna lui Ion Geană din Marginea ca să așeze câteva petre ce s-au năruit. Coborându-se în fântână nu i s’a vezut a lucra, pentru că fântâna e de 23 m. adâncă și el a cerut să i se dee o lumânare. Încercând el a lucra cu pietrele, deodată s-a năruit toată piatra și lutul din fântână asupra lui și l’au ucis. Au fost chemați pe loc oameni cari au început săpăturile pentru al scoate pe nefericit din fântână”.
“Deșteptarea”, Foia partidului poporal național, Anul XI, Nr. 20, 22 Martie 1903.
“Stațiune pentru aprovizionarea și gresatul automobilelor”
“La tribunalul din localitate s’a autentificat contractul de închiriere încheiat între primăria orașului Suceava și societatea «Distribuția» din București, conform căruia societatea se obligă să construiască în orașul Suceava două stațiuni pentru desfacerea benzinei și uleiurilor necesare automobilelor și având ca anexe instalațiuni moderne pentru gresatul mașinilor”.
“Suceava”, Anul I, nr. 61, 17 Martie 1939.
“Primul vot”
“Rădăuțiul, ca și celelalte orașe ale regiunii noastre, a îmbrăcat de câteva zile haina zilelor de mare sărbătoare. În primele ore ale dimineții străzile au început să prindă viață. Cu cât înaintezi spre inima orașului vezi entuziasmul ce domnește în această zi de sărbătoare. Mai era vreme până la ora 6. Cu toate acestea în fața secțiilor de votare, numeroși muncitori, funcționari, tineri și vârstnici discută cu înflăcărare despre măreția zilelor noastre. Dinspre strada Putnei a venit la secția de votare numărul 32 și tînăra formatoare – turnătoare Maria Cruț, care lucrează în secția turnătorie a intreprinderii metalurgice «21 Decembrie» Rădăuți. Muncește acolo de câțiva ani. A venit la fabrică de la sat. Astăzi e muncitoare necalificată stăpână pe meseria de turnătoare. Lucrează la turnarea greutăților pentru cîntare și altele. În cinstea alegerilor ea și-a depășit norma cu 10 – 15 la sută. A împlinit de curând 18 ani și votează pentru prima dată. După ce a votat, cu fața plină de bucurie, ea a spus «am dat primul vot din viața mea pentru candidații păcii și ai vieții luminoase». Votul tinerei Cruț Maria e unul din cele ale milioanelor de harnici constructori ai vieții noi”.
“Zori Noi”, Anul X, Nr. 2.586, 13 Martie 1956.