02 Mai

„Sărbătoare”
„Sărbătoare”

„Viitorul Burdujeni”
„Cea mai veche cooperativă din județ «Viitorul Burdujeni», care a dat pâine întregii regiuni sucevene în timpul de restriște dela 1914-1916, creând mai apoi două puternice cârciumi și prăvălii românești, a trebuit să cunoască indiferența, dacă nu și ceva mai rău, a unor conducători, care la 1934 erau gata s’o lichideze. Noroc de’o mână de oameni și de un contabil entuziast, care și-au oferit servicii gratuite numai să pună cooperativa pe roate. Iar azi, când refăcută și cu puteri noi ar vrea să-și reia avântul și dezvoltarea de odinioară, consiliul unei surori, «Banca Populară», în adăpostul căreia se adăpostește cu plată, îi refuză «Viitorului», încheierea localului, preferând să-l dea unui croitor evreu, decât unei instituții românești, deși aceasta oferă preț egal”.
„Suceava”, Anul II, nr. 29, Mai 1936.
„Sărbătoare”
„1 Mai 1967. Odată cu zorile acestei minunate zile de primăvară se trezește întregul oraș Suceava – străvechi leagăn al gloriei poporului, una dintre cetățile actuale ale socialismului victorios din patria noastră – spre a lua parte, cu întreaga Republică, la marea sărbătoare a solidarității celor ce muncesc de pretutindeni. Entuziasmul e unanim. Îl citești pe fețele acestor zeci de mii de oameni care inundă străzile, cu mic cu mare, pe însăși înfățișarea localității. Steaguri roșii și tricolore flutură în adierea vîntului, arborate alături de lozincile și ghirlandele care împodobesc edificiile”.
„Zori Noi”, Anul XXI, nr. 6028, Suceava, Mai 1967.

Recomandări

Parcările de pe încă patru străzi din municipiul Suceava au fost incluse de consilierii locali în lista celor de domiciliu și în regim mixt cu autotaxare

Fermierii suceveni sunt invitați la Botoșani, la o întâlnire pe tema „de la furcă la furculiță”, cu reprezentanți ai autorităților și cu specialiști

Elevi și profesori ai Colegiului Tehnic „Mihai Băcescu” și partenerii lor din Turcia, Grecia și Croația au învățat să mănânce dulciuri și să vorbească dulce

APMR și ASFOR își unesc forțele într-un parteneriat strategic pentru consolidarea lanțului valoric național al lemnului

Parteneriat strategic între APME și ASFOR pentru consolidarea lanțului valoric național al lemnului
Parteneriat strategic între APME și ASFOR pentru consolidarea lanțului valoric național al lemnului