Pentru stimularea turismului

O roată panoramică de 36 de metri înălțime va fi înălțată în parcarea de lângă Cetatea de Scaun

O roata panoramica va fi montată lângă Cetatea de Scaun Suceava

Deasupra Parcului Șipote, în apropierea Cetății de Scaun, va fi ridicată anul acesta o roată panoramică, de unde să poată fi admirată, de la înălțime, priveliștea orașului.
Propunerea de realizare a acestui obiectiv turistic a fost făcută de primarul Sucevei, Ion Lungu:
”În ședința de Consiliu Local din data de 27.02.2020, am propus pe ordinea de zi un proiect de hotărâre privind „Achiziționare și punere în funcțiune roată panoramică, municipiul Suceava”.
Valoarea investiției este de 4.470.397,27 lei.
Roata Panoramică va avea următoarele caracteristici:
– înălțime 36 m
– număr gondole 26 (o gondolă pentru persoane cu dizabilități)
– capacitate gondolă 6 persoane
– gondolele vor fi de tip închis.
Dacă se aprobă proiectul, avem șansa ca până la sfârșitul anului să fie montată Roata Panoramică în parcarea municipalității de lângă Cetatea de Scaun”.
Conform edilului sucevean, durata de realizare a roții panoramice este de 8 luni.

O roata panoramica va fi montată lângă Cetatea de Scaun Suceava 2
O roata panoramica va fi montată lângă Cetatea de Scaun Suceava 2
O roata panoramica va fi montată lângă Cetatea de Scaun Suceava
O roata panoramica va fi montată lângă Cetatea de Scaun Suceava

Recomandări

Târgul de Crăciun din parcul Ariniș din Gura Humorului se deschide la finalul acestei săptămâni cu numeroase concerte și evenimente dedicate copiilor

Șoldan anunță că în pasul Stânișoara se vor construi un „Turn al Talienilor” inspirat din Columna lui Traian, o poartă tradițională și o parcare

Rîmbu vrea să recupereze la primărie parcelele private din Parcul Șipote, care înseamnă peste 8.000 de metri pătrați

Proiectul de modernizare a Parcului Șipote cu fonduri europene, aprobat în Consiliul Local Suceava

În Gura Humorului s-a inaugurat o nouă atracție turistică spectaculoasă, o sanie de vară cu un traseu de aproape 1,4 kilometri (galerie foto)

În Gura Humorului s-a inaugurat o nouă atracție turistică spectaculoasă, o sanie de vară cu un traseu de aproape 1,4 kilometri