Polițist cu copilul în brațe, atacat și lovit cu un cuțit în centrul Sucevei. Agresorul a fost prins și băgat în arest

Agresorul a fost prins și băgat în arest
Agresorul a fost prins și băgat în arest

Un polițist a fost atacat și rănit de un tânăr, în municipiul Suceava. Agresorul a fost prins și băgat în arest. Potrivit unui comunicat al IPJ Suceava, duminică, în jurul orei 20.35, în timp ce se afla în concediu de odihnă și era cu soția și copilul său minor în parcul central din municipiul Suceava, un agent de poliție din cadrul I.P.J. Suceava a observat un tânăr recalcitrant și agresiv care a abordat un tânăr și o tânără ce stăteau pe o bancă, ocazie cu care a intervenit, l-a îndepărtat pe agresor și apoi i-a cerut acestuia să plece din zonă.Ulterior, în timp ce polițistul și familia sa se aflau în apropierea trecerii de pietoni de la intersecția str. Ana Ipătescu cu str. Mitropoliei, tânărul agresiv a venit din spate și l-a lovit într-un braț cu un obiect, posibil cuțit, provocându-i o rană, moment în care, după ce i-a încredințat soției copilul pe care-l purta într-un ham special, polițistul s-a apărat, iar agresorul a fugit, fiind prins și identificat de un echipaj de poliție alertat după producerea incidentului, acesta fiind un bărbat de 29 de ani, Vasilică Ionuț Loghin, din comuna Fântânele. Cele două victime agresate inițial, un tânăr de 19 ani din orașul Cajvana și o tânără de aceeași vârstă din orașul Milișăuți, au fost identificate de polițiști și conduse la sediul poliției pentru cercetări. Agentul de poliție s-a deplasat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii a trei infracțiuni de „lovire sau alte violențe”, suspectul fiind reținut pentru 24 de ore și încarcerat în arestul I.P.J. Suceava, urmând ca, la 09.09.2019, să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava pentru a dispune procedural.

Recomandări

Doi suceveni care și-au bătut soțiile, reținuți în arest deși victimele au dat înapoi pe linie de anchete penale

Elevul care și-a bătut un coleg în baie, pus sub acuzare penală și reținut pentru audieri de miercuri dimineață

Tinerii agresori în grup din Suceava, puși sub acuzare pentru o nouă tâlhărie. Încă unul dintre cei implicați a fost arestat

Tinerii arestați pentru tâlhărie ar fi comis mai multe agresiuni în Suceava. Cel puțin o parte din cei bătuți erau momiți cu relații homosexuale
Tinerii arestați pentru tâlhărie ar fi comis mai multe agresiuni în Suceava. Cel puțin o parte din cei bătuți erau momiți cu relații homosexuale