O persoană a rămas încarcerată și alte cinci au fost rănite, în urma ciocnirii a două autoturisme pe DN 17, în zona pădurii de la Ilișești. Accidentul s-a petrecut vineri la prânz, în jurul orei 14.00, în urma unei manevre greșite a unuia dintre cei doi șoferi ai autoturismelor implicate. În cele două autoturisme implicate în impact se aflau 6 persoane, una dintre ele rămânând încarcerată. La fața locului au ajuns un modul SMURD, cu autospeciala de descarcerare, al cărui echipaj a reușit extragerea persoanei încarcerate, precum și alte două ambulanțe SMURD și două ambulanțe SAJ, care au preluat toate cele șase victime și le-au transportat la spital.
O persoană a rămas încarcerată și alte cinci au fost rănite, în urma ciocnirii a două autoturisme la Ilișești




