Scene de coșmar s-au petrecut astăzi la amiază la Catedrala „Nașterea Domnului” din Suceava, unde un tânăr în vârstă de aproximativ 18 ani a amenințat că se sinucide după ce s-a urcat pe o platformă a clădirii, la aproximativ zece metri înălțime. Adolescentul s-a dezbrăcat în totalitate și s-a urcat pe o laterală a lăcașului de cult, de unde a început să strige că se sinucide dacă la fața locului nu ajunge persoana de sex feminin care ar fi urmat să-i fie soție.
Tânărul disperat a spart și un geam și și-a provocat leziuni la nivelul mâinilor, murdărind intenționat pereții Catedralei, pe care a desenat inclusiv un semn în formă de cruce. După aproximativ jumătate de oră, timp în care a aruncat bulgări de zăpadă spre martorii adunați, tânărul și-a pierdut cunoștința și nu a mai reacționat în nici un fel.
Pompierii au ajuns la el cu autoscara mecanică și l-au învelit într-o pătură, iar apoi l-au coborât. La o primă evaluare, acesta era în stare de semi-inconștiență și în șoc hipotermic. A fost preluat de o ambulanță și transportat la Spitalul Județean „Sf. Ioan cel Nou” Suceava.






