Două mașini s-au ciocnit violent, marți, în centrul Sucevei, la intersecția străzilor Vasile Alecsandri cu strada Petru Rareș, în imediata apropiere a Autogării. Șoferul unui autoturism VW Passat, înmatriculat în Germania, care circula pe strada Petru Rareș, dinspre Piața Mare, a virat stânga, spre Autogară. Chiar în intersecție mașina a intrat în coliziune cu un alt VW, un Golf, condus regulamentar dinspre Autogară spre piață.
În urma impactului, o femeie, pasageră pe locul din dreapta în autoturismul VW Golf, a acuzat leziuni în zona cervicală, fiind preluată de un echipaj SMURD și transportată la Spitalul Județean.
Din primele cercetări rezultă că șoferul VW-ului înmatriculat în Germania a depășit în intersecție o mașină care staționa, astfel că a pătruns ușor pe contrasens. Cum în intersecție vizibilitatea este scăzută, impactul a fost inevitabil.
Un început de incendiu a izbucnit la autoturismul VW Golf, însă acesta a fost stins imediat, după ce martorii oculari au intervenit cu un stingător.





