Un microbuz de transport persoane, care efectua o cursă de la Fălticeni la Centrul de Recuperare și Reabilitare Neuropsihiatrică Sasca Mică, a fost implicat într-un grav accident rutier, joi dimineață, în jurul orei 7.00, la ieșirea din Fălticeni spre Gura Humorului. Conform primelor informații, Neculai Nichiforeasa, în vârstă de 60 de ani, șoferul microbuzului, care este și patronul firmei de transport, nu a acordat prioritate, la intersecția dintre DJ 209H și DN 2E, care leagă Fălticeni de Gura Humorului. Microbuzul a fost lovit violent de o autospecială de transport beton, care circula pe drumul național, dinspre Fălticeni. Echipajele Inspectoratului pentru Situații de Urgență Suceava l-au găsit decedat pe șoferul microbuzului. În microbuz se aflau ca pasageri angajați ai centrului de recuperare. Trei dintre ei au fost transportați la spital. Din primele date rezultă că aceștia nu au leziuni grave.






