Doar 627 (39,56%) dintre candidații suceveni au reușit să promoveze examenul de bacalaureat din această toamnă, restul de 1.373 (60,44%) bifând încă o repetenție la examenul maturității. Cei mai mulți dintre candidații declarați „promovați”, 556 la număr, au trecut bacul la mustață, ținând cont că mediile lor aparțin intevalului 6-6,99. 64 dintre examinați au medii între 7 și 7,99, iar 6 au medii între 8 și 8,99. La nivelul județului s-a înregistrat o singură medie peste 9, la Colegiul Național „Mihai Eminescu” Suceava. Potrivit datelor transmise de reprezentanții Inspectoratului Școlar Suceava, 272 dintre candidați au obținut note peste 5 la probele susținute, însă media generală a examenului s-a situat sub 6, calificativul minim pentru a promova testarea. Absolvenții de liceu nemulțumiți de modul în care le-au fost corectate tezele pot face luni contestații, în intervalul orar 12.00 – 16.00. Soluționarea acestora se va realiza între 2 și 3 septembrie, iar rezultatele finale vor fi făcute publice pe 4 septembrie.
Rezultatele bacalaureatului din această toamnă, în Suceava
