Ministrul Educației: „Învățământul trebuie să fie obligatoriu de la vârsta de 3 ani”

Ministrul Educației: „Învățământul trebuie să fie obligatoriu de la vârsta de 3 ani”
Ministrul Educației: „Învățământul trebuie să fie obligatoriu de la vârsta de 3 ani”

Ministrul Educației, Remus Pricopie, estimează că, începând din anul școlar 2018-2019, învățământul va fi obligatoriu de la vârsta de 3 ani. Aflat la Suceava, cu prilejul festivității de deschidere a Congresului Național al Învățătorilor, Pricopie a menționat că „învățământul obligatoriu de la 3 ani nu se va întâmpla anul ăsta, nu se va întâmpla în 2 ani, dar progresiv, în maxim 4-5 ani, trebuie să ajungem acolo”.Acesta a prezentat avantajele unei astfel de inițiative, menționând că sunt mari diferențele dintre dezvoltarea fizică și intelectuală a unui copil care a frecventat grădinița și nivelul de dezvoltare al unuia care nu a frecventat învățământul preșcolar. „Nu exclud ca următoarea modificare a Legii Educației Naționale, fie prin Parlament, fie printr-o ordonanță de urgență, să aducă deja o noutate referitoare la acest aspect, respectiv obligativitatea grupei mari la grădiniță, de la 5 ani, din 2015, și, estimez că, din anul școlar 2018-2019, învățământul va fi obligatoriu de la vârsta de 3 ani”, a mai arătat Remus Pricopie.

Recomandări

Leonardo Badea, Prim-viceguvernator BNR: O abordare diferită a creșterii economice în România: dincolo de ritm contează evitarea dezechilibrelor și a capcanei venitului mediu

Senatorul AUR Virgiliu Vlăescu vrea să afle de la ministrul Educației care este eficiența digitalizării învățământului