Un șofer beat a provocat un accident la Ipotești

Un șofer în vârstă de 32 de ani, aflat în stare avansată de ebrietate, a provocat un accident, luni seară, la Ipotești. Șoferul pericol public a a lovit violent o rigolă de la marginea drumului, a zburat efectiv până într-un gard de beton și fier, iar de aici mașina a ricoșat din nou pe carosabil. Din fericire, șoferul nu a lovit pe nimeni.
Șoferul în vârstă de 32 de ani a ieșit singur din mașină, deși a suferit câteva contuzii serioase. Primul său gest a fost de a încerca să mute mașina și de a cădea la pace cu oamenii care erau șocați de cele petrecute.
Bărbatul a fost preluat în cele din urmă de o ambulanță și transportat la Spitalul Județean Suceava. În urma verificării cu etilotestul a rezultat că acesta avea o concentrație de 0,98 miligrame per litru alcool pur în aerul expirat. Șoferul a declarat că a tras brusc de volan pentru a evita doi câini care se aflau pe carosabil. El a recunoscut că a băut „două-trei beri”, după care și-a mai amintit că a consumat și vin.

Un șofer beat a provocat un accident la Ipotești
Un șofer beat a provocat un accident la Ipotești
Un șofer beat a provocat un accident la Ipotești
Un șofer beat a provocat un accident la Ipotești
Un șofer beat a provocat un accident la Ipotești
Un șofer beat a provocat un accident la Ipotești

Recomandări

Un tânăr de 21 de ani, care nu a adaptat viteza la carosabilul ud, autorul accidentului în care a fost implicat și un autobuz al TPL Suceava

Un șofer băut, care a părăsit locul accidentului, rămâne după gratii, deși a fost la un pas de a reveni acasă

Polițiștii au stabilit nota de plată în amenzi pentru un șofer beat, care făcea drifturi în centrul Sucevei