Consiliul Județean Suceava va aproba în cadrul unei ședințe extraordinare care va avea loc în cursul zilei de vineri sumele pentru echilibrarea bugetelor localităților sucevene pentru anul 2014. Suma pe care Consiliul Județean Suceava o are la dispoziție pentru a fi alocată primăriilor este de 37,18 milioane de lei, adică aproximativ 8 milioane de euro. Banii pe care deliberativul județan îi va aloca pentru echilibrarea bugetelor locale provin din cotele defalcate din impozitul pe venit și din sumele alocate din cote defalcate din Taxa pe Valoarea Adăugată. Potrivit proiectului de hotărâre care va fi propus spre aprobare în ședința de vineri a deliberativului județean, cea mai mare sumă de bani pentru echilibrarea bugetului o va primi municipiul Câmpulung Moldovenesc, respectiv 2,22 de milioane de lei (22,2 miliarde de lei vechi). Pe locul al doilea se situează municipiul Fălticeni, cu o suma de aproape 1,8 milioane de lei (18 miliarde de lei vechi). Printre localitățile urbane pentru care este propusă alocarea unor sume importante de bani se numără și Gura Humorului, cu puțin peste un milion de lei, în timp ce Sucevei și Siretului li s-ar putea aloca puțin sub aceeași sumă pentru fiecare în parte. Trebuie spus că suma totală pe care o va împărți vineri Consiliul Județean reprezintă doar 20% din suma totală care a revenit județului Suceava pentru anul 2014, diferența urmând să fie împărțită printr-o decizie a directorului Administrației Județene a Finanțelor Publice.