Un șofer mirosind a alcool s-a dus la poliție să reclame o tamponare



Un bărbat din Vatra Dornei s-a prezentat la poliție pentru a reclama o tamponare în trafic, iar polițiștii au observat că șoferul mirosea a alcool.
Marți, la ora 14.10, la sediul Poliției municipiului Vatra Dornei s-a prezentat Sorinel M., de 44 de ani, din localitate, care a declarat că în timp ce conducea autoturismul pe strada Mihail Eminescu, din Vatra Dornei, a fost implicat într-un accident rutier soldat cu pagube materiale.
Întrucât acesta emana halenă alcoolică, i s-a solicitat să fie testat cu aparatul etilotest.
„Cel în cauză a refuzat să se supună testării, fapt pentru care a fost condus la Spitalul municipal Vatra Dornei, unde a refuzat recoltarea de probe biologice de sânge”, se precizează în comunicatul poliției.



Recomandări

Autospecială MAI cu doi polițiști care păzeau un camion cu lemne ce urma să fie confiscat, izbită în plin de o mașină în care se afla și șoferul camionului

Atac în stil mafiot asupra unor polițiști suceveni care se aflau lângă un camion cu lemne care urma să fie confiscat
Atac în stil mafiot asupra unor polițiști suceveni care se aflau lângă un camion cu lemne care urma să fie confiscat

Arestat după ce a condus prin Suceava beat turtă și fără permis. Polițiștii l-au oprit după ce a ocolit o „cocoașă”