Cel mai mare retailer european de articole sportive, Decathlon, va deschide noi magazine în centrele comerciale Shopping City Sibiu și Shopping City Suceava.
Cel de-al 12-lea magazin Decathlon din România va fi deschis în Shopping City Sibiu la finele acestui an, iar cel de la Suceava va fi inaugurat în prima parte a anului viitor, pentru că, pentru a le pune la dispoziție suprafața necesară, vor trebui reconfigurate o parte din spațiile existente și chiar să fie mutați o parte din chiriașii actuali.
Suprafața prevăzută pentru magazinul din Suceava este de 1.600 metri pătrați.