Președintele Consiliului Județean Suceava, Cătălin Nechifor, a anunțat că lansează o provocare mediului de afaceri național și internațional de a veni în județul Suceava pentru a construi un hotel de cinci stele. Nechifor a declarat, în cadrul unei conferințe de presă, că în momentul de față în județul Suceava nu există nici un hotel de cinci stele, hotel care ar putea constitui un avantaj major pentru organizarea unor evenimente internaționale. Șeful administrației județene a subliniat că existența unui astfel de hotel ar putea face din județul Suceava destinația pentru o parte din evenimentele care ar urma să fie organizate în România în anul 2019, când țara noastră va prelua președinția Uniunii Europene.
Cătălin Nechifor a precizat că aceasta este una dintre concluziile la care s-a ajuns în urma vizitei de la sfârșitul săptămânii trecute a unei delegații de ambasadori și soții ale ambasadorilor din România, precum și a unor reprezentanți ai Ministerului Afacerilor Externe din România.