În etapa a V-a din liga a II-a de fotbal, echipa Rapid CFR Suceava a bifat a doua înfrângere din sezon pe terenul Gloria Buzău, scor 0-3. Rapidiștii au rezistat fără să primească gol doar până în minutul 28, moment în care gazdele au deschis scorul. Până la pauză, buzoienii au mai reușit încă două goluri, acesta fiind și scorul final, după ce în partea a doua nici una din echipe nu a reușit să înscrie.