În fiecare miercuri

„Povești la Cărturești”

povești
povești

Începând de săptămâna viitoare, în fiecare miercuri, de la ora 18.00, la Iulius Mall Suceava, revin serile de „Povești la Cărturești”.
Așa cum ne anunță Cristina Iacob, store managerul librăriei (care oferă „carte, ceai, muzică și dichis”), fiecare seară, care va începe cu „a fost odată ca niciodată”, va fi o întâlnire „la gura sobei din ceainărie”, în care participanții („copii, mămici, tătici și bunici”) vor relua călătoriile în lumea poveștilor.
„Ne-am gândit să ne adunăm cu toții în jurul unei cărți frumoase și să citim despre aventurile eroilor voștri preferați”, spune Cristina Iacob.
“Feți Frumoși și prințese, zmei și cavaleri, zâne și pitici, toți vor coborî dintr-o carte și vor veni la întâlnirea noastră”.
Seri de „Povești la Cărturești” în care, așa cum își încheie ea invitația, „pernuțele și ceaiul parfumat nu vor lipsi”.

Recomandări

„Un ceai, o carte, o prăjitură” – O întâlnire literară la Liceul Tehnologic „Iorgu Vârnav Liteanu” din Liteni

În centrul Rădăuțiului s-a deschis Ceainăria „Regatul Sânzienelor”, un „tărâm” al aromelor și al poveștilor

Peste 200 de copii și tineri au evoluat pe scena suceveană într-un spectacol filantropic, pentru construirea unui foișor la Căminul pentru Persoane Vârstnice Solca