La Fălticeni

Al treilea turneu „Tenis 10” a ajuns la final

Sala „Gabriel Udișteanu” din Fălticeni s-a umplut de micii practicanți ai tenisului de câmp
Sala „Gabriel Udișteanu” din Fălticeni s-a umplut de micii practicanți ai tenisului de câmp

Sala „Gabriel Udișteanu” din Fălticeni a găzduit sâmbătă, 7 martie, a treia ediție a turneului de tenis de câmp pentru copii în cadrul circuitului național „Tenis 10”, ediția 2015. Turneele sunt organizate de ACS „Nada Florilor” și Federația Română de Tenis, cu sprijinul local al Primăriei Fălticeni, al sponsorilor (în special oamenii de afaceri Grigore Florea și Gheorghe Buzdea) și cu ajutorul părinților.
Turneul de sâmbătă a reunit la start 26 de copii din Fălticeni, Suceava, Rădăuți, Iași, Botoșani, Dorohoi. Pe lângă categoriile standard (roșu, portocaliu și verde), la Fălticeni se organizează și un concurs pentru începători, pe categorii de vârstă, ajuns tot la a treia ediție. În cele aproape 10 ore de concurs s-au disputat 66 de partide, la final câștigătorii fiind răsplătiți cu diplome, medalii și premii.
Festivitățile de premiere au fost oficiate de primarul Cătălin Coman, directorul Paul Buhlea, prof. Iulian Darabă – președintele ACS Nada Florilor, Marcel Dascălu – instructor tenis de câmp în cadrul ACS „Nada Florilor”.
Rezultate – 7 martie 2015:
Nivel Roșu
1. Darius Avrămia / 2. Ștefan Fîntînaru / 3. Luca Ivanov / 4. Ilinca Șuhan / 5. Alexandru Lupu / 6. Ana Rusu
Nivel Portocaliu
1. Ilinca Anton / 2. David Onisie / 3. David Buhă / 4. Matei Lungu / 5. Corina Șuhan
Nivel Verde
Fete– 1. Shara Gușă / 2. Andreea Anton / 3. Evelina Tănase / 4. Monica Buzdea / 5. Mara Grămadă
Băieți – 1. Codrin Berea / 2. Teodor Lefter / 3. Rareș Elisei / 4. Alexandru Smotoc / 5. Cosmin Ciocîrlan
Nivel Începători
Grupa A – 1. Ariana Coman / 2. Narcisa Marișca / 3. Ana Sava
Grupa B – 1. Avian Buhlea / 2. Ștefania Vasiliu / 3. Rareș Cocean

Recomandări

Fălticeniul investește peste 11 milioane de lei în transformarea Cinematografului „Doina” într-un Centru Cultural Multifuncțional

Contractul pentru execuția lucrărilor a fost semnat de către primarul Gheorghe Cătălin Coman și reprezentantul firmei SYM RSC SRL
Contractul pentru execuția lucrărilor a fost semnat de către primarul Gheorghe Cătălin Coman și reprezentantul firmei SYM RSC SRL

Spectacol sportiv de nivel național la Fălticeni: Turneul de tenis de masă AMATUR A+ a deschis Zilele Municipiului

Primăria Fălticeni a pregătit concerte, târguri, competiții sportive, spectacole de folclor și un spectaculos foc de artificii pentru „Zilele municipiului”