La capătul unei zile epuizante dar plină de meciuri spectaculoase, formația Bucovina II Rădăuți a câștigat prima ediție a Campionatului județean de futsal organizat de Asociația Județeană de Fotbal Suceava. Formația pregătită de Manuel Costache, Iulian Ionesi și Vichentie Popescu a dispus în finală cu scorul de 8-7 de Știința Vicovu de Sus, după un meci plin de neprevăzut. Prima repriză a fost dominată de gruparea antrenată de Ionel Lavric și Dimitri Bîru, însă rădăuțenii, mai experimentați, și-au dozat mai bine efortul și s-au impus la limită, după un final incandescent. „Cred că scopul acestei întreceri a fost atins. Competiția s-a desfășurat cu sălile pline, iar jucătorii au avut ocazia să se mențină în formă pe perioada pauzei competiționale. Mai important însă este faptul că meciurile s-au desfășurat în deplină sportivitate”, a declarat președintele AJF Suceava, Ciprian Anton.
Iată și lotul utilizat la turneul final de campionii de la Bucovina II Rădăuți: Cristi Butnariu, Valentin Prutean, Andrei Ciurlă, Cezar Ciurlă, Dorel Grecu, Marian Apostol, Daniel Polocoșeri, Iulian Puha, Sebastian Vicol, Andrei Alecsandru, Costin Siritean și Alexandru Petrovan.
Știința Vicovu de Sus a evoluat în alcătuirea: Radu Bujdei, Adrian Bostiog, Cătălin Solcan, Cristian Burlică, Dimitrie Bîru, Victor Buraciuc, Andrei Cernat, Constantin Cârdei, Marinel Ilaș, Alin Marcu Schipor și Ionuț Coroamă.
Formațiile Șomuz Fălticeni, Viitorul Liteni, Știința Vicovu de Sus, Bucovina II Rădăuți și Spuma Dărmănești, câștigătoarele turneelor zonale, plus Silva Udești, care a profitat de forfaitul celor de la CS Gura Humorului, sunt cele șase echipe care s-au luptat ieri, în Sala Liceului cu Program Sportiv din Suceava, pentru cucerirea ediției inaugurale a campionatului de futsal organizat de Asociația Județeană de Fotbal. Cele șase pretendente la titlu au fost repartizate inițial în două grupe de câte trei, finala desfășurându-se între echipele clasate pe primul loc în faza preliminară.
Întrecerea organizată de Asociația Județeană de Fotbal în scopul de a ține în priză formațiile de Liga a IV-a și a V-a pe perioada pauzei competiționale de iarnă s-a bucurat de un real succes, adunând la start un număr de 24 de echipe.
Iată rezultatele complete înregistrate în faza grupelor:
Știința Vicovu de Sus – Viitorul Liteni 2-2 (5-4 după penalty-uri)
Bucovina II Rădăuți – Silva Udești 1-0
Șomuz Fălticeni – Ștința Vicovu de Sus 1-4
Spuma Dărmănești – Bucovina II Rădăuți 2-2 (4-5 după penalty-uri)
Viitorul Liteni – Șomuz Fălticeni 7-4
Silva Udești – Spuma Dărmănești 6-5
Clasamentul final se prezintă astfel:
1. Bucovina II Rădăuți,
2. Știința Vicovu de Sus,
3. Viitorul Liteni,
4. Silva Udești,
5. Spuma Dărmănești,
6. Șomuz Fălticeni.