Etapa județeană de baschet fete, ciclul gimnazial, din cadrul Olimpiadei Naționale a Sportului Școlar (ONSȘ), care s-a desfășurat la finele săptămânii trecute, la Rădăuți, a fost un nou prilej de satisfacție pentru sportul școlar rădăuțean, în condițiile în care echipa de baschet a Școlii Gimnaziale „Regina Elisabeta” din municipiu a avut o comportare deosebită, obținând locul I și calificarea la faza pe zona Moldovei a acestei întreceri.
Competiția s-a desfășurat în sala de sport a Școlii Gimnaziale „Mihai Eminescu” și, într-o organizare foarte bună, cele cinci echipe calificate la faza județeană și-au disputat întâietatea, după ce au fost împărțite prin tragere la sorți în două grupe de câte trei, respectiv două echipe. Echipa de la „Regina Elisabeta” a fost repartizată în grupa I, alături de echipa Școlii Gimnaziale Ipotești și cea a Școlii Gimnaziale Cajvana. Grupa a II-a a fost formată din echipa Colegiului Național „Ștefan cel Mare” Suceava și cea a Școlii Gimnaziale Fundu Moldovei.
După frazele de salut, elevele de la „Regina Elisabeta” și-au luat treaba în serios și au obținut locul I în grupă, după două victorii categorice: 53-1 în confruntarea cu echipa Școlii Gimnaziale Ipotești și 40-2 în confruntarea cu Școala Gimnazială Cajvana. În finală, adversare le-au fost elevele Școlii Gimnaziale Fundu Moldovei, pe care le-au învins cu scorul de 28-6, după un meci spectaculos și viu disputat.
Imediat după finală, antrenorul echipei rădăuțene, profesorul Olivian Gherasim, a declarat: „Echipa rădăuțeană s-a comportat foarte bine. Nu am remarcat pe cineva anume, în schimb am remarcat echipa, coeziunea dintre fete, modul în care au cooperat, capacitatea lor de luptă. M-au impresionat, de asemenea, bucuria și entuziasmul lor și sper ca victoria de acum să le motiveze suplimentar pe viitor”.
Baschet
Echipa Școlii Gimnaziale „Regina Elisabeta” s-a calificat la faza zonală
