Liceul cu Program Sportiv din Suceava a organizat joi, în sala sa de sport, un turneu de rugby-tag rezervat copiilor din școlile gimnaziale din județ. Rugby-tag este varianta oficială a rugbiului pentru școlari, dezvoltată special pentru a permite familiarizarea copiilor cu acest sport, fără a-i expune însă la contactele fizice specifice acestui joc. Cupa „Moș Crăciun”, așa cum a fost denumită competiția organizată în colaborare cu Direcția Județeană de Sport și Tineret Suceava și Inspectoratul Școlar Județean Suceava, a adunat la start aproximativ 100 de elevi din clasele V-VIII. Astfel, la Cupa „Moș Crăciun” au fost prezente 9 echipe, reprezentând Școala Gimnazială Cornu Luncii (antrenor profesorul Mihai Coca), Școala Gimnazială Nr. 10 Suceava (antrenor profesorul Marius Colțuneac), Școala Gimnazială Plopeni și Clubul Sportiv Municipal Suceava (antrenor Vasile Conache), și Liceul cu Program Sportiv (antrenori Marcel Crețuleac și Codrin Prorociuc).
„Organizăm astfel de competiții pentru a promova rugby-ul în școli și pentru a atrage cât mai mulți copii spre mișcare. Mă bucur că majoritatea participanților au prins destul de repede regulile din rugby-tag și au evoluat tot mai bine de la meci la meci, dovedind că au calități pentru acest sport. Mai mult, o parte dintre ei și-au exprimat dorința de continua și mai departe, la cluburile specializate, iar după clasa a VIII-a să ajungă la Liceul cu Program Sportiv. Noi ne dorim să mai organizăm astfel de competiții, ce sunt foarte utile pentru copii și care îi atrag spre mișcare”, a declarat unul dintre organizatorii Cupei „Moș Crăciun”, antrenorul Dumitru Livadaru.
Rugby-tag este un sport accesibil oricui, deoarece poate fi practicat atât de fete, cât și de băieți, indiferent de vârstă sau structura fizică. Rugby-tag este combinația ideală între distracție și energia dată de mișcare, ceea ce îl transformă într-un sport atractiv, sigur și plăcut.
Pentru a se evita contactul între jucători se folosește sistemul de taguri, mai exact o curea purtată în jurul taliei de care sunt atașate doua eșarfe din material viu colorat, prinse prin sistemul “arici”. Eșarfele (tagurile) sunt prinse într-o parte și în alta (pe șolduri). Cureaua cu cele două taguri se poartă peste tricou, care trebuie să fie băgat în sort sau în pantalon, echipele deosebindu-se după culoarea tagurilor.