Liga Profesionistă a cluburilor din Liga a II-a a organizat ieri o licitație pentru vânzarea drepturilor TV ale eșalonului secund, însă toată această acțiune s-a dovedit în cele din urmă un fiasco. Întâlnirea a început cu o mare problemă organizatorică, după ce Auraș Brașoveanu, președintele LPF 2 și al Farului Constanța, a înmânat tuturor celor prezenți câte un exemplar dintr-un comunicat transmis de compartimentul juridic al FRF. Prin acest act, Federația recomandă ferm ca această licitație să nu se țină, deoarece cedarea drepturilor la comun ar contraveni Deciziei Consiliului Concurenței numărul 44 din 10.08.2012 și ar duce la sancțiuni drastice. „Întrucât protocolul cu FRF nu a fost încă semnat, s-a considerat că LPF2 nu este în măsură să vândă drepturile TV, deoarece nu este organizatoarea de drept a competiției. O vină pentru situația în care s-a ajuns o au și cluburile, care nu au trimis la timp împuternicirile prin care acordau LPF2 dreptul de a vinde drepturile TV”, a declarat președintele executiv al Rapidului, Dumitru Moldovan.
În condițiile în care vânzarea drepturilor TV la comun nu a fost posibilă, cluburile importante au început să negocieze individual, încă de ieri după amiază, cedarea respectivelor drepturi televiziunilor interesate. Președintele LPF2, Auraș Brașoveanu, a anunțat că sunt două echipe care au primit deja oferte concrete de a semna individual, este vorba de ACS Poli Timișoara și Academica Argeș, urmând să primească aproximativ 3.000 de euro pentru fiecare meci televizat din partea RDS- RCS.
„Ne-am pus speranțe că vom putea să ne acoperim o mică parte din buget prin vânzarea drepturilor TV, dar sunt slabe șanse să se mai întâmple acest lucru în sezonul în curs”, a precizat Dumitru Moldovan.
Așa stând lucrurile, sucevenii vor trebui să se mulțumească cu cei 11.500 de euro câștigați prin accederea în optimile de finală ale Cupei României Timișoreana, bani care ar urma să fie virați de FRF în contul clubului abia după încheierea competiției.
Liga a II-a
Rapid și-a luat gândul de la banii din drepturile TV
