Tenis de masă

Participare de nivel național la Cupa Medistom ediția a IV-a

Sala de sport de la Școala Gimnazială „Bogdan Vodă” din municipiul Rădăuți a găzduit în weekendul trecut, pe parcursul a două zile, „Cupa Medistom” la tenis de masă – ediția a IV-a, competiție organizată de medicul Dorel Pomohaci în colaborare cu Școala Gimnazială „Bogdan Vodă”. La concursul care s-a desfășurat pe patru categorii, copii clasele I-IV, copii clasele V-VIII, open și amatori, au participat peste o sută de sportivi din județele Brașov, Mureș, Botoșani și Suceava. La finalul concursului în care s-au jucat meciuri extrem de disputate cu multe răsturnări de rezultate, clasamentul a fost următorul: copii clasele I-IV locul I Mihai Roșca – Gălănești, locul II Ștefan Cojocaru – Suceava, locul III Radu Cristescu – Botoșani, locul IV Alex Gronc – Botoșani; copii clasele V-VIII locul I Bence Farkas – Târgu Mureș, locul II Adrian Ungureanu – Suceava, locul III Rareș Halip – Botoșani, locul IV Mădălina Butnaru – Vatra Dornei; open locul I Iulian Roman – Brașov, locul II Mihai Țigănaș – Rădăuți, locul III Marius Moșneagu – Fălticeni, locul IV Mihai Nemaciuc – Suceava; amator locul I Cătălin Duceac – Botoșani, locul II Dan Purdilă – Fălticeni, locul III Vasile Marcu – Vatra Dornei, locul IV Mihai Popescu – Straja. Organizatorul Dorel Pomohaci a declarat la finalul competiției: „Suntem la ediția a IV-a și mă bucur că au venit la noi peste o sută de sportivi și că a fost o participare de nivel național. Au fost meciuri spectaculoase pentru că sportivii au fost valoroși și sper că acest concurs va intra în tradiția locală. Doresc să mulțumesc managerului Școlii „Bogdan Vodă”, profesorului Petru Nicuță, pentru disponibilitate și firmelor care ne-au ajutat la organizare, firmelor de transport Tarsin și Rarbus și restaurantului Antique”. Câștigătorii au primit medalii, diplome, premii în bani, torturi și bilete dus-întors pentru Londra și Roma. Nu în ultimul rând trebuie menționată prestația directorului de concurs, Mihai Țigănaș, cât și gazda competiției, profesorul de sport Radu Munteanu.

Recomandări

Spectacol sportiv de nivel național la Fălticeni: Turneul de tenis de masă AMATUR A+ a deschis Zilele Municipiului

Eleva Beatrice Ecaterina Tcaciuc a obținut Marele Trofeu la Festivalul Internațional „Vis de Stea”, ediția a XIV-a