Fotbal

Performanțele Rapidului, răsplătite de Primăria Suceava



Primarul Ion Lungu s-a declarat mulțumit de rezultatele înregistrate de formația Rapid Suceava în acest sezon și a anunțat că municipalitatea a virat o nouă tranșă de bani în contul clubului.
„Cu cei 200.000 de lei pe care i-am dat ieri, contribuția Consiliul Local la bugetul echipei de fotbal a ajuns la 750.000 de lei în acest an. Până la sfârșitul lui 2014 vom face tot posibilul să achităm întreaga sumă promisă, cifrată la 1.000.000 de lei”, a precizat edilul Sucevei.
Ion Lungu a ținut să felicite echipa Rapid pentru calificarea în optimile Cupei României, dar a anunțat că nu va merge la Botoșani pentru a viziona pe viu confruntarea cu Petrolul Ploiești, ci se va mulțumi să urmărească meciul la televizor.
Meciul echipei Rapid Suceava, din optimile Cupei României, cu Petrolul Ploiești, se va disputa la Botoșani. Partida a fost programată joi, 30 octombrie, de la ora 18:30, și va fi transmisă în direct pe Digi Sport.
Prețul unui bilet de intrare la meciul dintre Rapid Suceava și Petrolul Ploiești va fi între 10 lei, la peluze, și 20 de lei, la tribune. În săptămâna jocului, suporterii suceveni își vor putea achiziționa tichete de la stadionul Areni, iar în ziua meciului, de la stadionul Municipal din Botoșani.
Rapid este prima echipă suceveană calificată în optimile de finală ale Cupei României după o pauză de nouă ani. Precedenta performanță a fost reușită în toamna anului 2005 de Cetatea Suceava, care a fost eliminată în optimi, cu scorul de 2-3, de Rapid București.



Recomandări

Președintele CJ Suceava și 92 de primari suceveni, din PSD, PNL și USR, au transmis o scrisoare deschisă premierului și Guvernului