Fotbal – Liga a II-a

LPF2 spune că a ajuns la un acord pentru vânzarea drepturilor TV



Meciurile echipei Rapid CFR Suceava s-ar putea vedea și la televizor
Meciurile echipei Rapid CFR Suceava s-ar putea vedea și la televizor

Biroul Executiv al LPF2 a anunțat în urmă cu puțin timp că negocierile pentru transmiterea meciurilor din Liga a II-a la TV au intrat în linie dreaptă, fiind foarte aproape de a se ajunge la un acord pentru semnarea unei înțelegeri pe trei ani.
„Singura problemă care a mai rămas de fixat este valoarea contractului. Comitetul Director al televiziunii cu care discutăm și-a dat acordul de principiu pentru transmiterea meciurilor din Liga a II-a. Mai este nevoie doar de acceptul Consiliului de Administrație al companiei respective privind suma cerută de noi, adică 100.000 de euro de echipă sau negocierea acesteia”, se spune în comunicatul emis de Biroul Executiv al LPF2.
Dumitru Moldovan, președintele executiv al Rapidului, spune că toate cluburile din eșalonul secund speră într-o rezolvare favorabilă a situației, mai ales că majoritatea grupărilor participante în Liga a II-a se confruntă cu serioase probleme financiare. „Așteptăm cu interes finalizarea negocierilor, pentru că au trecut deja cinci etape din actualul sezon. Avem încredere în președintele Auraș Brașoveanu, iar din câte știu eu, totul se va clarifica în zilele următoare, poate chiar până la finalul acestei săptămâni”, a declarat Dumitru Moldovan.
Vă reamintim că, pe 24 august, la Tărlungeni a avut loc o ședință a Biroului Executiv al LPF2, prilej cu care au participat și reprezentanții cluburilor afiliate, dar și ai firmei International Sport Management. În urma discuțiilor purtate, firma ISM a fost mandatată să facă un studiu de piață pentru a găsi potențiali clienți interesați de drepturile TV din eșalonul secund. Răspunsul urma să fie dat pe 15 septembrie și, din informațiile noastre, se pare că televiziunile interesate au fost DigiSport și DolceSport. Dacă ne luăm și după declarațiile date de Auraș Brașoveanu, președintele LPF2, în urmă cu câteva zile, trustul RDS-RCS este în pole-position la această oră, chiar dacă unul dintre vicepreședinți, Ionuț Ivan, făcea referire la DolceSport.
Se negociază sume egale pentru cluburi
Sezonul 2014-2015 a adus o premieră în ceea ce privește televizarea meciurilor, fiind primul după foarte mulți ani când nu s-a transmis nici un meci pe posturile naționale.
LPF2 încearcă în acest sezon ceva ce anii trecuți a fost imposibil de realizat, negocierea drepturilor TV la comun, fiecare club urmând să primească aceeași sumă. Ideea nu este nouă, dar în ultimele ediții de campionat au existat cel puțin două-trei cluburi „rebele”, care au pus interesul propriu pe primul plan și au negociat înțelegeri separate cu televiziunile. Așa s-a ajuns la sume (neoficiale) mai mult decât generoase pentru acest nivel, gen 70.000 de euro pentru Rapid sau 90.000 de euro pentru CS U Craiova. Comparativ, în urmă cu două sezoane, au fost cluburi care și-au cedat drepturile TV pentru 1.500 de euro de meci.
Rămâne de văzut care va fi poziția FRF după semnarea contractului pentru drepturile TV, în condițiile în care forul federal a anunțat la țintarul Ligii a II-a, desfășurat în august, că avea o ofertă mai bună pentru eșalonul secund, care presupunea o licitație, așa cum s-a procedat și la Liga 1. Însă, problema majoră o constituie faptul că drepturile TV nu mai aparțin forului federal de câteva sezoane, ci cluburilor, fapt dovedit și de vânzarea acestora în particular, către televiziunile interesate.
În momentul de față suma de 100.000 de euro pentru fiecare club nu pare justificată de nivelul actual al competiției, însă negocierea pe trei ani a drepturilor, așa cum se discută acum de către LPF și televiziunile interesate dă altă nuanță. Asta, deoarece, la finalul acestui sezon vor retrograda nu mai puțin de șase echipe din Liga 1, astfel că nivelul competiției va crește simțitor. În acest moment, pe locurile care duc spre eșalonul secund se află formații precum Rapid București, Universitatea Cluj, Concordia Chiajna, Viitorul Constanța, Oțelul Galați și CSMS Iași, însă în hora retrogradării se mai află implicate și grupări ca FC Brașov, Pandurii, CSU Craiova, Ceahlăul sau Gaz Metan.



Recomandări

Consiliul Județean Suceava se va implica financiar, în premieră, în susținerea echipelor de rugby din județ

Consiliul Județean Suceava se va implica financiar, în premieră, în susținerea echipelor de rugby din județ
Consiliul Județean Suceava se va implica financiar, în premieră, în susținerea echipelor de rugby din județ

Consiliul Județean Suceava, partener la evenimentul sportiv de retragere a fotbalistului Dorin Goian

Spitalul Clinic Suceava a solicitat eșalonarea plății despăgubirilor de 800.000 de euro pentru familia Manea, dar cererea nu a primit încă răspuns

Spitalul Clinic Suceava a solicitat eșalonarea plății despăgubirilor de 800.000 de euro pentru familia Manea, dar cererea nu a primit încă răspuns