Complexul Liceului cu Program Sportiv Suceava şi sala de sport a Colegiului Naţional „Ştefan cel Mare”, investiţii abandonate de ani şi ani de zile, au şansa de a fi finalizate din fonduri europene.
Primarul Sucevei, Ion Lungu, a precizat că ambele proiecte depuse de municipalitate au fost aprobate spre finanţare.
„În septembrie ar urma să fie semnate acordurile de finanţare, dar sunt necesare hotărâri de Consiliu Local cu sumele prinse de noi pentru realizarea acestor două obiective. Pentru complexul LPS este vorba de 5.640.000 lei în 2014, dintr-un total de 11.279.354 de lei, iar la CN <Ştefan cel Mare>, pentru 2014, este necesarăsuma de 3.112.000 de lei, din totalul de 6.224.994 de lei”, a precizat Ion Lungu.
Diferenţa de bani pentru finanţările necesare la cele două obiective de investiţii urmează a fi prinsă în bugetul pe 2015.
Edilul sucevean a făcut apel la consilierii locali să dea dovadă de maturitate politică şi să aprobe finalizarea acestor două lucrări importante începute în municipiul Suceava.