Băcăuanul Anton Duma este un nume de referință printre pasionații de cicloturism din țara noastră și nu numai. El a devenit cu adevărat cunoscut după ce a străbătut întreaga Europă pe bicicletă, izbutind să parcurgă nu mai puțin de 58.000 de kilometri în 500 de zile și să viziteze 35 de țări! Ca urmare a spiritului său de aventură, dar și a pasiunii sale pentru călătorie, în anul 2011 a fost selectat pentru a fi unul din cei zece „Eroi pentru România”, în cadrul unui concurs organizat de Discovery Channel.
Iar întrucât călătorului îi stă bine cu drumul, aventurierul în vârstă de 47 de ani a pornit pe data de 16 iunie într-o nouă misiune, de această dată una umanitară. Este vorba de un tur al României pe două roți, acțiunea făcând parte dintr-un proiect gândit împreună cu Asociația Betania din Bacău, care-și propune să ajute 28 de tinere provenite dintr-un centru de plasament. În periplul său prin țară, Anton Duma a poposit joi seară la Suceava.
„Nu este pentru prima dată când poposesc pe aceste frumoase meleaguri, am mai trecut pe aici în urmă cu trei ani, tot într-un tur al țării. De această dată însă sunt mult mai motivat, deoarece pedalez pentru o cauză nobilă. Mi-am propus să parcurg 5.000 de kilometri pe teritoriul României, pe care să-i scot la vânzare pentru un euro de fiecare kilometru”, a declarat Anton Duma.
Temerarul biciclist dezvăluie că a aderat din toată inima la această acțiune umanitară, dar spune cu regret că oamenii din România sunt prea puțin deschiși la astfel de inițiative.
„Într-o lună și jumătate de la demararea proiectului n-am reușit să adunăm decât 1.200 de euro, cam puțin pentru o țară cu 20 de milioane de locuitori. Este o mare decepție pentru mine. Sunt dezamăgit și de comunitatea biciclistă, m-aș fi așteptat să fie mai mulți alături de mine, să aprecieze faptul că pedalez pentru o cauză nobilă”, a precizat cunoscutul biciclist.
Acesta a mărturisit că principalul său inamic de pe durata turului a fost ploaia, cu care s-a confruntat aproape pe tot traseul parcurs până acum, care a început de la Bacău și a continuat prin Iași, Tulcea, Constanța, Alexandria, București, Ploiești, Craiova, Turnu Severin, Defileul Dunării, Arad, Timișoara, Satu Mare, Sighetu Marmației și Suceava.
„M-au chinuit cu adevărat ploile, dar m-am consolat cu gândul că precipitațiile de care am avut parte în Norvegia au fost și mai greu de îndurat. Când mergi lejer, zici că toată lumea poate să facă asta. Dar sunt momente pe traseu când trebuie să te lupți cu suferința, să strângi puternic coarnele bicicletei și să-ți depășești limitele. De această dată însă mă motivează faptul că fac ceva pentru acele fete din centrul de plasament care au nevoie de ajutor”, a dezvăluit Anton Duma.
Solitarul biciclist băcăuan spune că pasiunea sa pentru cicloturism nu va înceta niciodată și deja i-a încolțit în minte un alt plan. „Mi-am propus să plec cât de curând într-un tur al lumii, expediția urmând să se intituleze «România Îmbrățișează Terra». Mi-am propus să parcurg 160.000 de kilometri. Nu-mi doresc decât să fiu sănătos pentru a putea să-mi îndeplinesc și acest vis”, a conchis Anton Duma.