Cristina Casandra a urcat, sâmbătă, pe cea mai înaltă treaptă a podiumului de premiere în proba de 3.000 de metri obstacole a Campionatelor Naționale de atletism ale României. Acesta este al 11-lea titlu național cucerit de sportiva suceveană, care este și deținătoarea recordului național, ceea ce reprezintă un record absolut pentru proba de 3.000 de metri obstacole. Cristina a acoperit cursa în timpul de 9 minute, 56 secunde și 47 de sutimi, trecând linia de sosire cu peste 17 secunde mai repede decât următoarea clasată, Dana Elena Loghin, de la CSS Mediaș. Din păcate, sportivei sucevene i-a lipsit doar o secundă și 47 de sutimi pentru a îndeplini baremul necesar pentru participarea la Campionatele Europene de seniori, care vor avea loc în perioada 2-17 august la Zurich, în Elveția.
„Cristina a condus cursa de la un capăt la celălalt, n-a avut practic adversar. Cu totul altfel vor sta lucrurile săptămâna viitoare, la Balcaniadă, când concurenții vor fi de un cu totul altul calibru, aspect care o va motiva pe Cristina să scoată un timp și mai bun. Ea se află într-o formă bună și este pe deplin capabilă să obțină calificarea la Europene, mai ales că rezultatele de la ultimele concursuri se înscriu pe un trend ascendent”, a declarat antrenorul Silviu Casandra.
Dan Mirșidan, cel de-al doilea atlet de la CSM Suceava care a luat startul la Campionatele Naționale, a terminat pe locul al 6-lea în proba de 10.000 de metri pentru tineret.
Deplasarea delegației Clubului Sportiv Municipal la această competiție a fost posibilă cu sprijinul Primăriei Suceava și al Consiliului Local.
Atletism
Cristina Casandra a devenit campioană națională pentru a 11-a oară
