Rapid Suceava a cedat ieri, fără drept de apel, cu scorul de 4-1, pe terenul ultimei clasate, Farul Constanţa şi are probleme serioase în privinţa salvării de la retrogradare pe acest final de sezon. Chiar dacă au avut în faţă o formaţie cu o medie de vârstă foarte scăzută, „ceferiştii” au început cât se poate de prost meciul, încasând gol chiar în minutul 2, autor Ciobanu, în urma unui corner. Scorul pauzei avea să fie însă 2-0, „marinarul” Caciandone trecându-şi şi el numele pe lista marcatorilor în minutul 38. Degringolada din jocul sucevenilor se simte din plin şi după reluare, astfel că Muscă a făcut 3-0 în minutul 58, profitând de o ieşire greşită la ofsaid a apărătorilor rapidişti. Reuşita lui Gafiţa din minutul 68 aduce un dram de speranţă printre „alb-vişinii”, numai că golul lui Scărlătescu, căzut în minutul 75, are darul să risipească orice speranţă într-un rezultat pozitiv. Pe final, Semeghin a avut golul de 4-2 în vârful bocancului, dar n-a putut să înscrie de la punctul cu var.
Farul Constanţa a evoluat în alcătuirea Puia - Cl. Popa (90 A. Tudor), E. Ali, D. Ciobanu, Barna - Caciandone, Buzea, Tothăzan (73 Niţescu), Scărlătescu - Pâslaru, Muscă. Antrenor: Ştefan Nanu.
Rapid Suceava a jucat în formula Hânţescu - D. Bălan, Ferariu (65 Sava), Velescu, Semeghin - Cerlincă, Sumanariu, I. Plămadă, Golofca - M. Negru (61 Gafiţa), Ionesi (41 Arotăriţei). Antrenor: Bogdan Tudoreanu.
În etapa viitoare, sucevenii îşi vor juca poate ultima şansă de salvare de la retrogradare, în deplasare, cu CF Brăila.
Rezultate înregistrate în etapa a VIII-a:
Clasament