Juniori A1

Șomuz Fălticeni a ratat calificarea la turneul zonal

Gruparea Șomuz Fălticeni, câștigătoare a campionatului județean de juniori A1, a pierdut calificarea la turneul zonal. În returul disputat duminică la Roma, în județul Botoșani, elevii lui Iulian Darabă au fost depășiți clar de echipa gazdă, Dante Botoșani. Sucevenii au fost învinși cu scorul de 3-0, golurile gazdelor fiind marcate de de Honceriu, Grădinaru și Iulian Crihan. În meciul tur, după un meci foarte modest, cele două formații au încheiat la egalitate, scor 1-1, pe terenul Tineretului din Fălticeni.
Astfel, juniorii fălticeneni au ratat calificarea la Turneul Zonal pe Moldova, care este programat între 21 iunie și 24 iunie.

Recomandări

Startul celei de-a XXII-a ediții a Turneului „Patru Regiuni pentru Europa”, la care Suceava este partener, s-a dat în acest an în Franța

Spectacol sportiv de nivel național la Fălticeni: Turneul de tenis de masă AMATUR A+ a deschis Zilele Municipiului