Fotbal

FC Pojorâta va beneficia de susținere serioasă la baraj



Mult așteptatul meci de baraj pentru promovarea în eșalonul al treilea dintre FC Pojorâta și Aurora Târgu Frumos a creat o emulație deosebită în zona de munte a județului Suceava. Nu mai puțin de 300 de persoane din Pojorâta și împrejurimi sunt așteptate în ziua de miercuri, 19 iunie, pe stadionul din Dorohoi pentru a-și susține favoriții, însă în mod cert, datorită distanței mici de parcurs cu autoturismul, vor asista la partidă și destui iubitori ai fotbalului din Suceava, Rădăuți sau Fălticeni. În condițiile în care fotbalul a murit sau trage să moară în orașe cu pretenții precum Câmpulung Moldovenesc, Vatra Dornei sau Gura Humorului, ceea ce s-a reușit la Pojorâta într-un timp relativ scurt poate fi luat de exemplu. În afara performanței strict fotbalistice, încă de astă iarnă Consiliul Local a demarat și lucrările de modernizare a bazei sportive, astfel încât, în eventualitatea mult doritei promovări în Liga a III-a, echipa să-și poată susține meciurile de pe teren propriu acasă, la Pojorâta.



Recomandări

Flutur: Județul Suceava va beneficia de aproape 200 de milioane de euro pentru construcția de rețele de gaz în peste 30 de localități

Flutur: Județul Suceava va beneficia de aproape 200 de milioane de euro pentru construcția de rețele de gaz în peste 30 de localități

Reprezentanta Sucevei va întâlni la barajul pentru promovare în Liga a III-a viitoarea campioană a județului Botoșani

Siretul Dolhasca are cele mai mare șanse de a participa la barajul pentru promovare în eșalonul al treilea
Siretul Dolhasca are cele mai mare șanse de a participa la barajul pentru promovare în eșalonul al treilea

„Magiun” Barbu și Mircea Crainiciuc au confirmat prezența la meciul legendelor Foresta 2.000 – Dinamo 2.000

Antrenorul Barbu și președintele Crainiciuc celebrează victoria cu Dinamo, sub privirile lui Fannis și Goian
Antrenorul Barbu și președintele Crainiciuc celebrează victoria cu Dinamo, sub privirile lui Fannis și Goian