Doar 9 minute a durat suspansul în confruntarea dintre Rapid Suceava şi Ceahlăul II Piatra Neamţ contând pentru etapa a IX-a a Ligii a III-a. „Ceferiştii” au început meciul în viteza a cincea şi au deschis scorul după doar 6 minute de joc prin Romaniuc, care a reluat în plasă o minge centrată din corner, de către Semeghin. Trei minute mai târziu, I. Plămadă a făcut 2-0 şi a risipit emoţiile din tabăra gazdelor cu un şut din interiorul careului, la colţul lung. La adăpostul acestui rezultat alb-vişinii nu au mai forţat, invitându-i pe nemţeni să iasă la joc. Aceştia însă nu au avut forţa să ameninţe poarta lui Pascal, astfel că până la finalul primei părţi am mai consemnat două ocazii de gol în contul Rapidului, irosite de Semeghin şi I. Plămadă. Repriza secundă a curs fără mari ocazii de poartă până în minutul 70, când zvârluga Rapidului, Golofca, l-a executat pe goal keeperul nemţean cu un şut imparabil de la 25 de metri, consfinţind practic victoria sucevenilor.
Rapid: Pascal – P. Bosancu, Hrimiuc, Fl. Ailenei, Oniu (81 Spătar) – Golofca, Romaniuc, Stănescu (76 Duman), Semeghin (73 Ionesi) - I. Plămadă (68 Ghiviziu). Antrenori: Bogdan Tudoreanu şi Ion Buzoianu.
Ceahlăul II: Barna – Ţepeş, Marc, Matheus, Dobrescu – Tăbăcariu (80 Rotaru), Muscalu (68 Popadiuc), Gheorghiu, Margină – Chitoşcă (68 Ştefănescu), Radu. Antrenori : Mihai Ionescu şi Ovidiu Marc.
Partida Rapid Suceava – Ceahlăul II Piatra Neamţ a fost condusă de ieşeanul Valentin Lungu, ajutat la cele două linii de Daniel Ştefănescu (Iaşi) şi Ştefan Patrichi (Vaslui).
Iată rezultatele înregistrate până acum în etapa a IX-a:
Clasament