Acțiune de salvare

Recuperat din munți de salvamontiști



Salvamontișii din Vatra Dornei au recuperat un turist care se rătăcise în munții Călimani și care a sunat la 0salvamont, respectiv 0725826668, pentru a cere ajutor. Acțiunea de salvare a avut loc la sfârșitul săptămânii trecute după ce bărbatul a pierdut traseul de legătură cu „12 Apostoli” și nu avea asupra sa nici o hartă pentru a se ghida în teren.
“Timp de 3 ore am ținut periodic legătura cu turistul pentru a-l îndruma pe traseul pentru 12 Apostoli, anunțând totodată și 4 membrii salvamont pentru a fi gata de intervenție în caz de nevoie. În jurul orei 21,30, deoarece turistul nu avea echipament de campare, iar marcajul era greu de urmărit noaptea pe tronsonul 12 Apostoli – Gura Haitii, un echipaj a plecat în întâmpinarea turistului, recuperându-l la mică distanță de intrarea în satul Gura Haitii și transportându-l la Vatra Dornei”, a precizat Petrică Ariciuc, șeful Salvamont Vatra Dornei.
Acesta a mai adăugat că acesta a fost un caz fericit și simplu de rezolvat, pentru că turistul a sunat din timp și avea cunoștințe temeinice privind orientarea în zona montană.
Petrică Ariciuc a mai dorit să le transmită turiștilor care pleacă pe muncă că Dispeceratul Național Salvamont poate fi apelat nu numai pentru intervenții în zona montană, ci și pentru a solicita informații privind starea unui traseu montan, gradul de periculozitate, sau evoluția vremii.



Recomandări

Simpozionul Internațional „Chemarea străbunilor: istorie și credință pentru viitorul românilor de pretutindeni”

Simpozionul Internațional „Chemarea străbunilor: istorie și credință pentru viitorul românilor de pretutindeni”
Simpozionul Internațional „Chemarea străbunilor: istorie și credință pentru viitorul românilor de pretutindeni”