La patru zile după victoria de la Timișoara, echipa locală de handbal Universitatea Suceava are un nou derby studențesc, de această dată pe teren propriu, în compania celor de la Universitatea Transilvania Cluj. Partida va avea loc duminică, în sala Liceului cu Program Sportiv Suceava, începând cu orele 11.00, studenții jucând astfel pentru penultima dată acasă, în acest sezon. Chiar dacă șansele de a prinde locul cinci s-au micșorat după victoria Științei Bacău la Cluj, studenții au o speranță că băcăuanii se vor împiedica în meciul din această etapă cu Steaua și astfel sunt obligați să câștige în partida cu Clujul. Chiar dacă nu sunt probleme medicale în lot, excepție făcând cele mai vechi, antrenorul Leonard Bibirig a declarat că după deplasarea de la Timișoara se simte o oarecare stare de oboseală în rândul jucătorilor, dar speră ca aceasta să dispară până la ora meciului.
„Dorim ca în meciul de duminică să continuăm seria bună pe care am avut-o în ultimele cinci etape. Din punctul meu de vedere întâlnim o echipă bună, ce alternează momentele foarte bune, cu cele mai puțin bune, cu o linie de nouă metri foarte masivă ce poate pune oricând probleme apărării. Sperăm ca printr-o dăruire și o mobilizare bună, la sfârșitul celor 60 de minute să acumulăm cele două puncte puse în joc”, a explicat tehnicianul Leonard Bibirig.
Studenții speră în continuare la locul cinci
Aflați în acest moment pe locul șase în clasament la patru puncte de Bacău și două de Steaua, handbaliștii suceveni nu concep să nu câștige cele două puncte cu Clujul, victoria fiind ultima șansă de a mai spera la locul cinci.
Interul Claudiu Dediu crede că echipa din Cluj va juca la Suceava fără presiunea rezultatului, mai ales că și-au îndeplinit obiectivul.
„Ne dorim foarte mult această victorie, pentru a ne agăța și de ultima șansă care ne-a mai rămas pentru a ne întâlni obiectivul. Întâlnim o echipă imprevizibilă, ce joacă destul de relaxat deoarece și-au îndeplinit obiectivul și nu mai pot retrograda sau să ajungă în cupele europene. Sunt sigur că vor veni aici să câștige, mai ales pentru a-și mări moralul”, a adăugat Dediu.
Extrema Răzvan Gavriloaia spune că speră până la capăt în șansa de a prinde un loc de cupă europeană.
„Sunt două puncte vitale pentru noi și asta indiferent de rezultatul din meciul Bacăului cu Steaua. Mai mult trebuie să câștigăm și meciul cu Știința Bacău, pentru că suntem profesioniști nu trebuie să ne relaxăm pe ultima sută, indiferent ce poziție putem să ocupăm. Au o linie de nouă metri puternică și o poartă bună, dar și evoluții imprevizibile, cu victorii sau înfrângeri neașteptate”, a explicat Gavriloaia.
Pralea vrea să continue cu Suceava
Aflat la final de contract, portarul Bogdan Pralea a declarat într-o conferință de presă ce a avut loc ieri, că și-ar dori să continue cu Universitatea, dar asta în funcție de ce i se va oferi și ce proiect de viitor are echipa din Suceava.
Referitor la meciul de duminică, Pralea a declarat că „pentru a putea demonstra că acest clasament este mincinos va trebui să câștigăm cel puțin două din cele trei etape rămase și vom face tot posibilul să obținem chiar toate punctele puse în joc. De asemenea vom aștepta și evoluția Stelei la Bacău, o victorie asigurându-le locul trei și în același timp ne va avantaja pe noi”. După terminarea campionatului, Bogdan Pralea va face din nou investigații medicale pentru a vedea dacă trebuie sau nu să se opereze la spate, în prezent el având un program mai lejer decât colegii, deoarece trebuie să evite anumite mișcări, mai ales săriturile.




