Universitatea Suceava a ratat șansa de a câștiga Cupa Challenge, la prima sa aventură în handbalul european, într-un sezon în care și-a propus doar trecerea de primul tur al competiției. După ce în turul finalei de la Reșița, sucevenii au câștigat la două goluri, scor 27 – 25, ieri, în returul de la sala LPS, universitarii au pierdut la cinci goluri diferență, trofeul ducându-se astfel pentru a treia oară consecutiv la UCM-ul lui Aihan Omer.
Bursuc a rupt echilibrul pentru Reșița
Partida de la Suceava a început într-o notă de echilibru astfel că timp de nouă minute, nici una din echipe nu a reușit să se desprindă la mai mult de un gol. Minutul nouă avea să fie unul cu ghinion pentru Universitatea, cea care a primit două eliminări consecutive, rămânând în patru jucători. Mult mai montați decât în meciul tur, oaspeții au profitat de superioritate și s-au distanțat la trei goluri, două minute mai târziu, scor 6 – 3. Până în minutul 18, studenții s-au apropiat de mai multe ori la două goluri în spatele adversarilor, dar de fiecare dată, elevii lui Aihan Omer au remontat avantajul de trei goluri. Cu 11 minute înainte de pauză avea să se consume una din fazele ce au contribuit la un dezechilibru în teren. Cel mai bun jucător al Reșiței, Bojan Butulija a scăpat singur spre poarta noastră și a fost agățat din spate de Bursuc, acesta din urmă văzând direct cartonașul roșu, sucevenii pierzând astfel un jucător pe care se bazau în abordarea la victorie a finalei. Mai multe greșeli în apărarea, dar și în atacul Universității le permit oaspeților să se distanțeze pentru prima dată în meci la cinci goluri, scor 9 – 13, cu șase minute înainte de pauză.
Ion Tcaciuc a marcat cel mai frumos gol al meciului
Universitarii reduc din diferență după două goluri consecutive, al doilea fiind și cel mai frumos al meciului, într-o fază în care Ion Tcaciuc a recuperat o minge în apropierea semicercului universitar și a aruncat mingea direct în poarta adversă, după ce l-a văzut ieșit pe portarul advers, scor 11 – 13. Până la pauză, interul stânga al UCM-ului, Butulija le dă din nou bătăi de cap apărării Universității și înscrie de două ori în ultimele două minute, echipa sa intrând la vestiare cu un avantaj de cinci goluri, scor 17 – 12. Lipsa lui Țuțu, dar și eliminarea lui Bursuc se văd din plin în partea a doua a meciului, una în care universitarii nu au mai avut coerență în joc, mai ales în primele opt minute, când nu au reușit să marcheze, nu același lucru întâmplându-se și în tabăra adversă, reșițenii marcând de patru ori și stabilind cea mai mare diferență, scor 12 – 21, chiar și în cinci oameni, după ce Pârâianu a primit roșu, pentru a treia eliminare.
Flacăra speranței a murit în minutul 55
Profitând de numeroasele eliminări primite de elevii lui Aihan Omer, Universitatea se apropie la patru goluri, scor 19 – 23, în minutul 55, moment în care s-a aprins din nou speranța în tabăra suceveană. Din păcate, universitarii ratează mai multe șanse de a micșora diferența, în ultimele două minute, reșițenii asigurându-și victoria și cupa, prin două goluri marcate în ultimele trei minute, față de numai unul de partea Universității, scor 20 – 25. Cu toate că au pierdut această finală, handbaliștii Universității au reușit cea mai mare performanță din istoria handbalului și a sportului de echipă din județul Suceava, fapt ce ne dă mari speranțe și în sezonul viitor în aceeași competiție, unde și-au asigurat prezența după ce au terminat acest sezon al Ligii Naționale pe poziția a șasea, ultimul care duce o echipă din România în cupele europene.






