Premiere

Handbaliștii suceveni au primit aurul înaintea finalei

Munca handbaliștilor suceveni, apreciată de conducerea Universității „Ștefan cel Mare”
Munca handbaliștilor suceveni, apreciată de conducerea Universității „Ștefan cel Mare”

Calificarea în finala Challenge Cup le-a adus handbaliștilor suceveni noi distincții, de această dată din partea instituției căreia îi poartă numele, Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava. Miercuri seară, într-un cadru festiv organizat la Auditoriumul “Joseph Schmidt” din campusul universitar, rectorul Adrian Graur a înmânat fiecărui component al echipei de handbal, medalia de aur și placheta Universității, pentru rezultatele deosebite obținute de aceștia în ultimii ani, cele care au adus un plus de imagine instituției pe care o conduce la nivel național și internațional. Îmbrăcați în costumele de prezentare ale echipei, sucevenii au urcat pe scenă să primească distincțiile oferite de senatul Universității, în aplauzele cadrelor universitare, familiilor și prietenilor prezenți în sală. “Instituția academică suceveană are prilejul să sărbătorească în mod festiv încununarea celor mai bune rezultate sportive și competiționale obținute de echipa de handbal CS Universitatea Suceava, din perioada 2004-2009. Înființat în noiembrie 2004, și cu spiritul activ de care a dat dovadă la acea oră secretarul de stat Radu Damian, CS Universitatea Suceava, prin echipa de handbal a avut o evoluție spectaculoasă obținând numeroase și importante succese, în competițiile naționale și internaționale”, a menționat rectorul Adrian Graur.
Acesta a ținut să facă și o scurtă prezentare a rezultatelor remarcabile obținute de echipă în perioada 2007 – 2009, atât în Liga Națională, cât și în Challenge Cup. La finalul premierii, golgeterul din acest an al competiției europene, Adrian Chiruț a precizat în numele colegilor săi că aceste medalii îi onorează și îi obligă în același timp să muncească mai mult, pentru a continua acest parcurs ascendent.

Recomandări

Două medalii de aur câștigate de cercetătorii din cadrul Facultății de Inginerie Alimentară a USV

Două medalii de aur câștigate de cercetătorii din cadrul Facultății de Inginerie Alimentară a USV
Două medalii de aur câștigate de cercetătorii din cadrul Facultății de Inginerie Alimentară a USV

Cele mai performante firme sucevene vor fi premiate de Camere de Comerț și Industrie în cadrul Galei Excelenței în Afaceri – Topul Firmelor Bucovina